Ilie Dobre, comentatorul postului Radio România Actualităţi, a stabilit un nou record mondial, privitor la cel mai lung strigăt de gol, fără respiraţie. 31 de secunde a durat „golul” lui Ilie Dobre, iar momentul s-a petrecut în timpul unui meci de campionat, Voinţa Sibiu – Oţelul Galaţi, disputat pe 17 septembrie 2011, după un gol marcat de jucătorul oaspeţilor, Gabriel Paraschiv.
Performanţa, omologată de World Record Academy, l-a luat prin surprindere pe însuşi Ilie Dobre, care a declarat pentru rtv.net: „M-aş fi aşteptat să bat acest record la un meci din cupele europene sau la o partidă a naţionalei. Nici eu nu mi-am dat seama că am bătut recordul”. Practic, Ilie Dobre şi-a bătut cu 4 secunde vechiul record, pe care îl deţinea de la partida dintre Gaz Metan Mediaş şi KUPS Kuopio, din Liga Europa.
Ilie Dobre deţine şi recordul mondial pentru cea mai lungă „celebrare a unui gol”, cu pauză de respiraţie – 42 de secunde, stabilit în timpul meciului România – Bulgaria, din 2 septembrie 2006