Cupa Hagi Danone, cea mai importantă competiție de fotbal din România pentru copiii de 10-12 ani, a ajuns la cea de-a șaptea ediție. Ca în fiecare an, cele mai bune echipe scolare și cluburi de top din țară, vor juca pentru șansă unica de a reprezenta Romania la Danone Nations Cup, “Mondialul puștilor”, competiție al cărei ambasador e Zinedine Zidane.
Sub sloganul “Crede în visul tu!”, Danone și Fundația “Gheorghe Hagi” îi invață pe tinerii fotbaliști bazele unei cariere de succes: un stil de viață sănătos, spirit fair-play și profesionalism. În prima fază, competiția care i-a lansat, printre alții, pe Gabi Torje și pe Ianis Hagi, va avea 4 etape zonale, la care vor participa echipele celor mai bune școli din acele regiuni: Pitești (26-27 martie), Timișoara (2-3 aprilie), Suceava (16-17 aprilie), București (13-15 mai).
Turneul Final al Cupei Hagi Danone se va ține la Academia Hagi din Constanța, între 25 și 29 mai. 6 școli și 6 cluburi vor juca pentru titlul de campioană a României. Câștigătoarea turneului final va fi desemnată campioana națională, iar cei 12 copii campioni vor îmbrăca tricourile României în toamnă, la Danone Nations Cup, când vor juca la Paris pentru titlul suprem, alături de alte 31 de mici naționale din toată lumea.