Inceputul sfarsitului

Astazi e ziua in care ne va fi cel mai greu sa uitam cat ne-ar fi fost de usor sa fim si noi acolo, la umbra Mondialelor, ascunsi printre cei mari si puternici. Astazi ne va fi aproape imposibil sa credem ca fotbalul poate fi frumos si fara noi, ca distanta fata de Japonia sau Coreea se poate masura si altfel, nu numai in kilometri, ci si in performanta.
Astazi, putin dupa pranzul Bucurestiului, incepe calvarul nostru si fericirea celorlalti. Va fi teribil sa mai sari din fotoliu fara vreun motiv patriotic, va fi banal sa te bucuri de bucuria altora. Va fi un Mondial contra cronometru, un Mondial la care ne vom uita cu coada ochiului, asteptand finalul inaintea fluierului de inceput.
La fiecare dribling, la fiecare gol, la fiecare imn, ne vom raporta masochist la propria persoana. Vom face clasamentele noastre, vom compara totul cu ce-am lasat acasa si inevitabil vom esua intr-o concluzie favorabila noua si favorabila lor, tricolorilor, de astazi oameni simpli si dependenti de cablu.
E clar ca asa nu vom ajunge nicaieri, stim asta din capul locului, dar tocmai fatalitatea demersului nostru copilaresc mai salveaza cate ceva din aparentele unei realitati fara dubii. Deranjati ca Universul nu s-a oprit in loc nici macar o idee ca sa planga pe umarul nostru, ne vom bloca viziunile intre patru pereti si-o canapea, intre tubul catodic si-o bere rece.
Insa drama e ca nu toate diminetile vor fi la fel. Duminica, 2 iunie 2002, in a treia zi de suferinta colectiva, Slovenia intalneste Spania. Si-atunci chiar ca vom ramane doar cu peretii si cu alternativele lor.

Urmărește-ne pe Google News