Scenele de o cruzime incredibilă au fost stopate de intervenția energică a jandarmilor, care surprinzător nu au format cum era de așteptat un cordon de protecție între sectoarele steliste și cele rapidiste de la tribuna a II-a.
În zona atacată de ultrașii steliști se aflau și copii, care au fost evacuați pe brațe din zona de conflict și scoși din stadion pe terenul de joc.
Sute de oameni au fost evacuați astfel de jandarmi, în urma incidentelor. Totodată, partida a fost întreruptă timp de câteva minute, până când spiritele s-au mai calmat.
Meciul a fost întrerupt de mai multe ori din cauza violențelor din tribune. În minutul 25 al întâlnirii aproximativ 20 de reprezentanţi ai galeriei CSA Steaua au încercat să ajungă până la galeria adversă din peluza opusă. Suporterii rapidişti au ripostat şi au avut loc ciocniri violente pe primele rânduri ale tribunei a II-a. Fiind mai numeroşi, fanii rapidişti au respins atacul steliştilor, care s-au retras după câteva minute.
Pentru calmarea violenţelor, jandarmii au folosit gaze lacrimogene şi o parte dintre reprezentanţii galeriei CSA Steaua a părăsit partea inferioară a Peluzei Sud. În timpul incidentelor mai mulţi fani ai celor două echipe au fost reţinuţi de forţele de ordine.
Echipele CSA Steaua şi Academia Rapid s-au întâlnit pe Arena Naţională din Capitală într-o partidă contând pentru etapa a 23-a a Ligii a IV-a la care au asistat 36.276 de spectatori.
LIVEBLOG Steaua – Rapid, meciul anului 2018, în Liga a IV-a / FOTO și VIDEO