”Nu înţeleg! Un ziar precum Gazzetta dello Sport”poate să scrie o minciună fără să verifice informaţia”, a scris ”Briliantul” pe Twitter.
Atacantul a postat o fotografie în care a făcut dovada faptului că a primit viza de India.
Adrian Mutu (35 de ani) nu se dezminte! Cunoscut pentru escapadele nocturne, ”Briliantul” a comis-o din nou.
Deşi a semnat pe trei luni cu formaţia FC Pune City, atacantul român nu a primit nici până acum viza de India! Motivul?
Fostul jucător al Petrolului a petrecut cu alcool chiar înainte de a merge la Ambasada Indiei din Bucureşti. Mutu s-a prezentat la sediul situat pe strada Mihai Eminescu în stare de ebrietate şi a făcut scandal, iritat de faptul că autorităţile nu îi rezolvă problema mai repede, notează ”La Gazzetta dello Sport”.
”A ameninţat personalul diplomatic! Evident, cei de la ambasadă nu au emis niciun document şi l-au invitat să revină după ce scapă de mahmureală”, notează sursa citată.
”Briliantul” este prezentat pe site-ul oficial al grupării FC Pune City, însă în dreptul numelui său nu apare nicio fotografie, aşa cum se întâmplă cu ceilalţi jucători ai formaţiei indiene.
Mutu a fost recent în Italia, unde şi-a cunoscut noii coechipieri, aflaţi în cantonament.
După cele întâmplate la Ambasada Indiei, atacantul român va rata debutul în campionatul Indiei, iar presa internaţională notează că transferul său este în acest moment în pericol.
Fosta gruparea a lui Mutu, Fiorentina, deţine acţiuni la cluubul FC Pune City.