Lazio Roma, echipa al cărei căpitan a devenit românul Ștefan Radu, cere titlul din sezonul 1914-1915! Peste 30.000 de oameni au semnat o petiție care a fost înaintată comisiilor federale din Italia. Concret, ce reclamă lazialii.
În sezonul 1914-1915, campionatul italian a fost organizat pe mai multe regiuni, așa cum s-a petrecut câțiva ani și în România. Apoi, echipele câștigătoare urmau să joace în sistem eliminatoriu.
Campionatul s-a întrerupt din pricina războiului, când fazele zonale nu se terminaseră încă. Acel campionat nu s-a încheiat niciodată, dar, după terminarea „Marelui Război”, așa cum a fost denumită prima conflagrație mondială până la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, titlul a fost acordat de federația italiană celor de la Genoa, lider în campionatul Liguriei, motivația fiind uluitoare: „era cea mai bună echipă”.
Lazio, care era lider în seria din regiunea Romei, a cerut, după 101 ani de la acel moment, acel titlu. Cazul a ajuns la o comisie a Federației Italiene de Fotbal (FIGC), compusă din președintele Carlo Tavecchio, avocatul Santoro și membrii Cirillo, Greco, Mastrocola și Sferrazza. Această comisie a tras concluzia că-n acest caz au existat „omisiuni impradonabile” și a pasat cazul altei comisii.
Pe 4 august, Comisia Federală a FIGC va decide dacă cererea celor de la Lazio este justificată, chiar și după 101 ani. Nimeni nu știe dacă cererea celor de la Lazio va fi acceptată și dacă, pe cale de consecință, Genoa va fi deposedată de un titlu din cele 9 din palmaresul clubului sau dacă pentru sezonul 1914-1915 vor fi declarate oficial două campioane: Genoa și Lazio.
Genoa are acum nouă titluri, iar Lazio doar două. Trupa capitolină visează la un al treilea titlu în palmares pentru a o egala pe rivala locală AS Roma, care are trei titluri. Ar fi primul titlu din era controversatului patron Claudio Lotito, un titlu venit după 101 ani de așteptare!