Site-ul Australian Open a pronosticat că Simona Halep va câştiga în acest an primul său turneu de Grand Slam din carieră, la Roland Garros:
„Sperând să facă istorie ca prima jucătoare care câştigă un turneu de Grand Slam după ce a salvat mingi de meci în două partide, Halep a recunoscut că a fost pregătită din punct de vedere mental pentru finala Australian Open, dar nu din punct de vedere fizic. După ce va lua o pauză pentru a-şi vindeca trupul obosit de bătălie – adică picioarele care o dor şi glezna suspectă – aşteptaţi-vă ca Halep să fie şi mai flămândă şi să nu se prăbuşească mental după ce a pierdut a treia sa finală de Grand Slam. Cea mai mare şansă a ei de a obţine primul trofeu major rămâne la Roland Garros, unde probabil nu va mai lăsa să se repete situaţia de anul trecut, când nu a fructificat avansul pe care l-a avut în finală”, a scris site-ul Open-ul Australiei.
După înfrângerea suferită în faţa lui Wozniacki, Halep a pierdut şi poziţia de lider mondial şi a coborât pe locul 2 în ierarhia mondială, condusă acum de adversara sa de sâmbătă.
Simona Halep a pierdut toate cele trei finale de Grand Slam în care a ajuns: la Roland Garros, în 2014 şi 2017, cu Maria Sharapova şi Jelena Ostapenko, şi la Australian Open 2018, contra lui Caroline Wozniacki.
Potrivit site-ului citat, sunt şanse mari ca Wozniacki să nu ajungă departe la Roland Garros.
Zece dintre ultimele 11 jucătoare care au câştigat în premieră un turneu de Grand Slam (incluzând-o pe Marion Bartoli, care s-a retras) nu au trecut de optimi de finală la următorul turneu major.
A existat o serie de nouă jucătoare aflate în această situaţie, serie întreruptă anul trecut de letona Jelena Ostapenko, învingătoare la Roland Garros după o finală cu Halep. La următorul turneu de Grand Slam, la Wimbledon, Ostapenko s-a calificat în sferturi de finală.
Următoarea jucătoare ce a triumfat în premieră într-un turneu de Grand Slam, americanca Sloane Stephens, victorioasă la US Open, a fost următorul nume de pe această listă, fiind eliminată la Melbourne în primul tur.
În zece apariţii la Roland Garros, Wozniacki a depăşit doar de două ori turul 3, astfel încât o eliminare prematură a sa pe zgura pariziană nu ar fi o mare surpriză.
Site-ul citat mizează pe un an reuşit pentru germanca Angelique Kerber, fost lider mondial, cea care a fost învinsă foarte greu de Halep în semifinale la Melbourne. De asemenea, site-ul prezice intrarea australiencei Ashleigh Barty în top 10 WTA.
Tot ausopen.com mizează pe revenirea lui Roger Federer în fruntea ierarhiei ATP, după cinci ani, ceea ce ar face din jucătorul elveţian cel mai vârstnic lider mondial.
Nominalizată la titlul de jucătoarea lunii ianuarie
Simona Halep, locul doi mondial, a fost nominalizată, luni, la titlul de jucătoarea lunii ianuarie, fanii putând vota pe site-ul wtatennis.com până joi.
Pe lângă Halep au mai fost nominalizate daneza Caroline Wozniacki (locul 1 mondial – câştigătoare la Australian Open), germana Angelique Kerber (câştigătoare la Sydney şi semifinalistă la Australian Open) şi ucraineanca Elina Svitolina (câştigătoare la Brisbane şi sfertfinalistă la Australian Open).
Fanii pot vota aici wtatennis.com până joi, la ora 23.59, câştigătoarea urmând să fie anunţată vineri, 2 februarie.
Stere Halep a pupat-o cu foc pe Simona. Reîntregirea familiei Halep, pe aeroport / VIDEO
Istoria celor trei finale de Mare Șlem pierdute de Simona Halep / GALERIE FOTO&VIDEO