Valeriu Argăseală se arată dispus să negocieze cu reprezentanții Armatei pentru ca echipa patronată de Gigi Becali să poată utiliza în continuare marca Steaua. Totuși, conducătorul ”roș-albaștrilor” a menționat că ar putea trece mult timp până când situația se va rezolva. ”Noi suntem dispuși să negociem, dar așteptăm ca Armata să stabilească un evaluator, ca să putem vedea exact pe ce bază putem începe discuțiile. S-ar putea să dureze câteva luni”, a declarat Argăseală, pentru ziarul Ring.

Președintele FC Steaua a menționat, pentru sursa citată, că acest litigiu nu-i periclitează grupării pe care o conduce viitorul european: ”Problema siglei, a numelui și a palmaresului nu are nicio legătură cu UEFA. Indiferent de deznodământul negocierilor cu MApN, vom putea juca în cupele europene”.

Urmărește-ne pe Google News