Dacă bat Steaua, o să-i zică Stelică!

“N-am zice nu dacă am înfia căţelul! Să ne poarte noroc şi la derby! Bine, la Tg. Jiu n-a fost numai şansă, a fost vorba şi de valoare, doar am jucat cu locul doi din campionat! Au mai fost astfel de portbonheuri prin cantonament. Într-o vreme, hrăneam vreo 10 căţei la Săftica!”, şi-au amintit fotbaliştii roş-albi.
Maidanezul Pandelică e pripăşit lângă arena Tudor Vladimirescu, iar joi seară, ploaia şi urletele celor 2.000-3.000 de spectatori l-au speriat şi l-au scos din coteţul în care stătea. Dinamoviştii au luat legătura cu fanii lor din Tg. Jiu şi i-au rugat, dacă pot, să-l găsească pe Pandelică, pentru a-l trimite la Bucureşti: “L-am îngriji noi! Normal, dacă învingem Steaua, o să-l botezăm Stelică!”.

Rednic i-a avut pe fraţii «Borcică»


Unul dintre cei mai mari iubitori de câini din fotbalul românesc e Mircea Rednic. Şi la Dinamo, şi la Rapid, actualul antrenor al lui Standard Liege (Belgia) a adoptat câte un maidanez, botezându-i pe ambii “Borcică”! Asta i-a purtat noroc, “Puriul” câştigând titlul şi cu roş-albii (2007), şi cu “vişiniii” (2003). Atât de mult iubeşte câinii tehnicianul, încât oprea automobilul pe stradă de multe ori ca să hrănească “comunitarii”.

«Mister» Dario Bonetti dansează pe sârmă


Antrenorul italian Dario Bonetti a scăpat deocamdată de demitere şi are linişte să pregătească derby-ul cu Steaua, de mâine. Dacă roş-albii ar fi ratat accederea în “sferturile” Cupei, italianul risca să fie demis chiar înaintea derby-ului cu Steaua. “Foarte mulţi îmi vor răul şi mă vor plecat de la Dinamo! Mă refer la cei care nu vorbesc despre fotbal, ci îmi fac alte critici”, a opinat “Mister”. Trimiterea a fost la fraţii Becali, impresarii care îl vorbesc necontenit de rău pe italian. Oricum, peninsularul dansează pe sârmă, iar variantele de înlocuire sunt două: Cornel Ţălnar acum, iar la iarnă Dorinel Munteanu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News