ComenteazăDeclarat cel mai bun portar din România în sezonul 1965-66, Mihai Ionescu a apărat de 13 ori buturile echipei naţionale, fiind pe teren şi în 1967 la ”dezastrul de la Zurich”, când România a fost învinsă cu 7-1 de Elveţia, după un ”joc ciudat” . Sportiv exemplar, nu a suferit nici o sancţiune în lunga sa carieră la Petrolul (1960-1973), fiind un exemplu pentru toţi jucătorii.
Cu echipa fanion a Ploieştiului, Ionescu a cucerit campionatul, în 1966, şi Cupa României, în 1963. S-a retras de pe gazon în 1973, în cadrul unei festivităţi organizată de clubul Petrolul, când un stadion plin-ochi l-a ovaţionat minute în şir. După retragerea din viaţa sportivă a activat ca preşedinte al clubului Petrolul, apoi ca şef al AJF Prahova şi ca membru în Comitetul Executiv al FRF. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, de la ora 13.00, la cimitirul Viişoara din Ploieşti.
Cernăianu: ”Am pierdut un om nemaipomenit”
Constantin Cernăianu (77 de ani), antrenor care a obţinut cu Petrolul Ploieşti titlul în 1966, s-a declarat consternat de vestea trecerii în nefiinţă a lui Mihai Ionescu: ”Nu-mi vine să cred. Ce veste groaznică mi-aţi dat! Mihai Ionescu era un băiat nemaipomenit. Şi ca om, şi ca sportiv, era un exemplu pentru toţi cei din jurul său. A ajuns pe cea mai înaltă treaptă a fotbalului datorită muncii şi talentului său uriaş. Dumnezeu să-l ierte!”.
Nu accepta eşecurile
Un episod emblematic pentru Mihai Ionescu s-a întâmplat în 1966, în ultima etapa a campionatului. Petrolul, deja campioană a României, juca la Cluj, cu Universitatea. Lipsa de ”chef” a unora dintre coechipierii săi a făcut ca scorul să ajungă la 4-0 pentru gazde. De supărare, Mihai Ionescu a părăsit de capul său terenul şi a plecat direct la vestiare. Uimit de gestul elevului său, antrenorul Cernăianu l-a trimis forţat între buturi pe Vasile Sfetcu. ”Nu ştiu de ce a avut acea reacţie. Era un sportiv care accepta cu greu eşecurile”, ne-a precizat Cernăianu. Jocul s-a încheiat cu victoria zdrobitoare a ”şepcilor roşii”, scor 5-0.