Andres Iniesta, care pe 11 mai va împlini 34 de ani, a confirmat vineri că se va despărţi la finalul sezonului de singurul club la care a jucat în cariera sa, anunţă presa internaţională.

„Această conferinţă de presă e pentru a face publică decizia mea. Acest campionat e ultimul jucat de mine aici! E o decizie foarte calculată şi gândită, la nivel personal. În cei 22 de ani petrecuţi aici, la cea mai bună echipă din lume din punctul meu de vedere, am învăţat ce înseamnă să joc aici an de an, ştiu ce înseamnă responsabilitatea de a fi căpitanul acestui club”, a declarat Iniesta într-o conferință de presă.

Fotbalistul a continuat, cu lacrimi în ochi: ”E o zi foarte dificilă pentru mine. Mi-am trăit toată viaţa aici şi să spun adio casei mele, vieţii mele, e foarte dificil. Nu m-aş fi iertat dacă aş fi rămas într-o situaţie neconfortabilă pentru club. Şi eu, şi clubul merităm altceva”.

Guardiola: ”Fără el, nimic nu ar fi fost posibil”

„Aş putea vorbi minute în şir despre ce înseamnă Andres Iniesta pentru fotbalul mondial. Face parte din istoria Barcei. Fără el, nimic nu ar fi fost posibil. Aş vrea pur şi simplu să-i mulţumesc, fiindcă m-a ajutat mult. Doar privindu-l cum joacă, am progresat în felul cum înţeleg fotbalul”, a spus antrenorul Pep Guardiola, care pregăteşte acum formaţia engleză Manchester City.

Filmul pus la cale de cinci interlopi din Sibiu, care au vrut să escrocheze un patron de zeci de mii de euro. Au folosit pentru intimidare sânge de animal
Recomandări
Filmul pus la cale de cinci interlopi din Sibiu, care au vrut să escrocheze un patron de zeci de mii de euro. Au folosit pentru intimidare sânge de animal

Format la centrul de juniori al clubului catalan, Iniesta a disputat 669 de meciuri pentru prima echipă a lui FC Barcelona, alături de care a câştigat în total 31 de trofee, ultimul dintre ele, Cupa Spaniei, în weekendul trecut, după finala cu FC Sevilla (5-0), în care a marcat unul dintre goluri.

El a evoluat de 124 de ori pentru selecţionata Spaniei, cu care a cucerit două titluri de campion european (2008, 2012) şi titlul de campion al lumii, în 2010, fiind autorul golului victoriei în finala cu Olanda (1-0 după prelungiri).


CITEȘTE ȘI: Gigi Becali a cerut excluderea echipei CFR Cluj din Liga 1: ”Au afectat competiția”

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Viva.ro
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Victor Ponta a publicat imagini rare cu fiul din prima căsnicie și a făcut un anunț "bombă": "Felicităăări!". Andrei e acum bărbat în toată firea
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a publicat imagini rare cu fiul din prima căsnicie și a făcut un anunț "bombă": "Felicităăări!". Andrei e acum bărbat în toată firea
Cum a ajuns un român să regrete că și-a cumpărat mașina visurilor: „Mă simt ca un idiot”
Adevarul.ro
Cum a ajuns un român să regrete că și-a cumpărat mașina visurilor: „Mă simt ca un idiot”
Andreea Berecleanu, imagini inedite alături de fiul ei. Cum arată acum Petru: „A fost doar 3 zile în țară”
Elle.ro
Andreea Berecleanu, imagini inedite alături de fiul ei. Cum arată acum Petru: „A fost doar 3 zile în țară”
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Maşinile pe care copiii români le pot conduce de la 14 ani. Nu le trebuie cursuri sau permis: "Nu are ce să îți facă nici preşedintele ţării"
Observatornews.ro
Maşinile pe care copiii români le pot conduce de la 14 ani. Nu le trebuie cursuri sau permis: "Nu are ce să îți facă nici preşedintele ţării"
Horoscop 13 aprilie 2025. Berbecii au ajuns la liman și au motive de bucurie, chiar dacă se simt atât de obosiți, încât ar vrea să renunțe la toate
HOROSCOP
Horoscop 13 aprilie 2025. Berbecii au ajuns la liman și au motive de bucurie, chiar dacă se simt atât de obosiți, încât ar vrea să renunțe la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI