Diagnosticat cu o formă de cancer la colon, primul pugilist român care a ajuns campion mondial la profesioniști a intrat din nou în sala de operații pentru a i se scoate drena pe care o avea de la intervenția chirurgicală precedentă, petrecută pe 15 decembrie 2014.

”M-au mutat de la terapie intensivă în salon, deci totul este OK. Mă simt bine, iar doctorii sunt optimiști și ei”, ne-a mărturisit, miercuri, Mihai Leu. Fostul sportiv a adăugat, pentru SportNews.ro: ”Am fost trecut pe tratament, pe care o să-l continui și după externarea ce ar putea avea loc în câteva zile, poate chiar mâine (n.r. – astăzi). Totul va depinde acum de ce va decide domnul doctor. Așteptă să vadă cum o să-mi iasă ultimele analize. Eu sunt încrezător că voi pleca acasă în cel mai scurt timp”.

Mihai Leu, care în 1997 a devenit campion mondial WBO la semimijlocie, a fost operat de către prof. dr. Irinel Popescu.

 

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News