Jucatorii Generatiei de Aur, mai putin Hagi, Adi Ilie, Gabi Balint sau Gica Popescu, au evoluat aseara intr-un meci de caritate, la Baia Mare, contra echipei FC Prietenia.
Gica Popescu a contribuit cu suma de 5.000 de euro
S-au adunat 1.500 de euro din vanzarea biletelor, 5.000 de euro donatie de la Gica Popescu, plus cateva mii de euro, cat se va licita pentru tricourile participantilor la partida. Banii vor fi donati fotbalistului Cosmin Pascovici, al carui fiu, Denis, a suferit cinci operatii pe creier din cauza unei tumori, si unui copil grav bolnav din Sapanta, Petrisor Ieudean.
Spectacolul, prezentat de directorul ProSport, Cristian Topescu, a fost total. Celebrul comentator a anuntat si miza partidei: un butoi cu palinca. Didi Prodan, care a gustat mai multe pahare, a fost chemat de ‘adversari’ la controlul antidoping! Cum se auzea ca intalnirea se va incheia 4-4, Florin Prunea a punctat: ‘Aici e FRF, nu LPF’.
In echipa Generatiei de Aur au jucat fotbalisti care au participat la Coppa del Mondo 1990, World Cup 1994 si Coupe du Monde 1998 si alti invitati: Prunea, Stangaciu (portari), Belodedici, Mihali, Dulca, Constantinovici, Prodan, Batrinu, Sandoi, Dobos (fundasi), Rotariu, Lupescu, Sabau, Buia, Cheregi (mijlocasi), Vio Moldovan si Vladoiu (atacanti), carora li s-a adaugat Cosmin Pascovici. Antrenor a fost Andone.
Cosmin Pascovici si fiul sau Denis au dat lovitura de incepere a meciului de la Baia Mare
Inainte de meci, tricolorii, in frunte cu Stangaciu (dreapta) si Prodan (al doilea din dreapta), au jucat hora alaturi de oficialitatile baimarene