Parastasul va fi organizat la restaurantul 4 anotimpuri, în Herăstrău.
ACTUALIZARE 13:10. Cei doi băieți ai lui Vasile Turcu, Marius și Andrei, au izbucnit în lacrimi și s-au luat în brațe când groparii au introdus coșciugul în cavoul rece. Cel mare și-a aruncat, pentru câteva secunde, privirea spre Ceruri.
ACTUALIZARE 12.55. Cortegiul a ajuns la cimitir. Marius și Adrian, copii fostului acționar de la Dinamo, au fost prezenți. Un preot a ținut la mormânt o slujbă specială pentru sinucigași. Reamintim că Turcu s-a sinucis! Fața bisericească i-a sfătuit pe cei prezenți lângă groapa lui Vasile Turcu să prețuiască viața și să nu-și pună capăt zilelor indiferent de situație.
Potrivit hotărârii Bisericii Ortodoxe Române nr. 506, din anul 1949, privind înmormântarea sinucigașilor, „slujba trebuie să fie făcută numai de către un singur preot și nu în locașul sfintei biserici, ci pe marginea gropii, iar preotul să poarte numai epitrahilul, săvârșind slujba după ritual redus. Să nu se tragă clopotele și să nu se țină cuvântări. ”Serviciul religios constă într-o rugăciune scurtă care se spune pentru toți morții.
La funeralii au fost prezenți, printre alții, și oameni de fotbal precum Mitică Dragomir, Valeriu Argăseală, Gigi Nețoiu sau Adalbert Kassai. Fostul șef al LPF a stat mai retras și nu a rezistat la procesiunea înmormântării. Dragomir a părăsit cimitirul vizibil marcat.
Foștii fotbaliști dinamoviști Ciprian Marica și Ianis Zicu l-au condus și ei pe ultimul drum pe fostul om de afaceri.
ACTUALIZARE 12.13. Cortegiul funerar a plecat de la capela de la Reînvierea spre Cimitirul Parohial Sf. Maria – Herăstrău.
ACTUALIZARE 12.10. S-au deschis ușile capelei. Iar coșciugul cu trupul neînsuflețit a fost pus în dric. Mihai Stoica, directorul sportiv al Stelei, și fostul procurator Ioan Becali sunt prezenți. De asemenea, Cristi Borcea, fost coleg cu Vasile Turcu în acționariatul clubului Dinamo, și fostul impresar Victor Becali au trimis o coroană. Borcea și Victor Becali sunt încă încarcerați de pe urma Dosarului Transferurilor.
În capelă, doar cu apropiații familiei. Celelalte persoane au fost evacuate
ACTUALIZARE 11.30. Dricul este pregătit în fața capelei. Zeci de oameni sunt adunați să-l conducă pe ultimul drum pe Vasile Turcu. Famila a amenajat două corturi lângă capelă unde a pus la dispoziție apă sucuri și cafele.
–––-
Puțini oameni de fotbal au fost aseară la priveghi, Nicolae Badea, Ioan Becali, Nețoiu și Mihai Stoica. În schimb, la căpătâiul omului de afaceri au ajuns prieteni din copilărie ai celui care a fost Vasile Turcu.
Deși familia a încercat să-i înduplece pe preoți să facă slujbă, reprezentanții bisericii au refuzat, deoarece Vasile Turcu a decedat după ce a încercat să se sinucidă prin spânzurare. S-a atârnat în ștreangul făcut dintr-un cordon al unui halat de baie
Înmormântarea lui Vasile Turcu. ”Capacul coșciugului este închis”
”Nu l-a văzut nimeni cum arată, deoarece capacul coșciugului era închis”, a dezvăluit fostul impresar Dumitru Tudor, care a fost prieten foarte bun cu Vasile Turcu.
Citește și:
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Oprița, omul de afaceri a murit în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 02.00.
În 1 martie, omul de afaceri Vasile Turcu a ajuns în stop cardio-respirator la Spitalul Floreasca, unde a fost resuscitat. Surse judiciare precizau că Vasile Turcu a fost găsit de către o persoană din familia sa, după ce a încercat să se spanzure.
Politia a deschis dosar penal in acest caz, iar săptămana trecută au fost audiați soția, menajera și șoferul lui Vasile Turcu. Potrivit unor surse judiciare, Vasile Turcu a lăsat si un bilet de adio, in care ar fi scris ca problemele financiare pe care le are sunt insuportabile.
Citește și: