Micuţul va fi botezat… Henry

Mara, prietena lui Henry, gravidă, va aduce pe lume un băieţel. “Prin intermediul băieţelului căruia îi va da viaţă Mara, voi ţine legătura cu România. Sufletul lui Henry va trăi prin acest copil. Va fi botezat şi cu numele Henry şi vom face tot posibilul să vină să viziteze Nigeria”, a declarat fratele îndurerat. Apoi a dezvăluit: “Cel mai mare vis al lui Henry era să-şi vadă fiul fotbalist. El nu mai e, dar vom face tot posibilul ca nepoţelul să devină sportiv de performanţă”. Cu toate că ieri era programată plecarea sicriului spre Africa, repatrierea se va face abia mâine. Acest lucru a fost cerut de Ambasada Nigeriei, la solicitarea lui Innocent, aşa că maşina care transporta trupul neînsufleţit al lui Henry de la capela Cimitirului Bellu spre aeroport a fost întoarsă din drum!

Delta mai avea să-i dea 3.000 de euro

Innocent, fratele lui Henry, e decis să recupereze banii pe care Delta i-ar mai fi datorat jucătorului, pe ultimele trei luni de contract, 3.000 de euro. Haralambie Meregiu, şeful clubului de ligă secundă, a replicat: “Noi am suportat cheltuielile cu repatrierea, biletele de avion dus-întors ale fratelui şi, normal, vom plăti şi banii pe care îi mai avea de luat. Îi vom preda suma lui Innocent chiar în Ambasada Nigeriei, ca totul să fie legal ”.

Urmărește-ne pe Google News