”Dinamo își întărește strategia în vederea Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020 prin cooptarea unei echipe de cinci stele din sfera înotului”, precizează CS Dinamo.
”Suntem bucuroși că ne-am alăturat celui mai titrat club din România”, au declarat cei trei la semnarea contractelor.
Monica Iagăr, președinta CS Dinamo, a declarat cu acest prilej: ”Suntem convinși că este o mutare benefică pentru toată lumea, din care va avea de câștigat în primul rând sportul românesc. Nu pot decât să fiu bucuroasă de faptul că ni s-au alăturat doi sportivi extrem de valoroși și un antrenor care, în pofida tinereții, și-a dovedit deja profesionalismul. Ne gândim la Tokyo 2020, iar cei trei sunt vârful de lance al înotului românesc. Nu pot decât să le spun bun venit în Familia Dinamo!”.
Înotătorii Glință și Coste au semnat cu Dinamo: cine sunt cei doi
Alin Coste s-a născut pe 17 februarie 1992, în Baia Mare. Specialist în stilul fluture, el a făcut parte din ștafeta de 4×100 de metri liber care a luat startul la Jocurile Olimpice de la Rio (locul 15 la final).
Adrian Gherghel a fost declarat antrenorul anului 2016 în România de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.
Glință și Coste au ca obiectiv principal în acest an o evoluție cât mai bună la Campionatele Mondiale programate la Budapesta, în luna iulie.