Dacă Juventus îl doreşte ca fotbalist, Internazionale Milano îl vrea pe internaţionalul român, Răzvan Raţ, coproprietar la un club de copii şi juniori, care urmează să fie inaugurat la Slatina, pe vechea bază Dinamo. Vicepreşedintele lui Inter, Aldo Montinari, a făcut o vizită în România pentru a negocia posibila colaborare.

Ion Raţ, tatăl fotbalistului, ţine frâiele investiţiilor lui Răzvan din oraşul natal. Cel mai mult îl consumă complexul Pitic Sport, pe care fotbalistul l-a construit la Slatina: “Noi avem cele necesare să pregătim copiii până la vârsta de 12-13 ani maximum. Apoi ar trebui să facă trecerea pe un teren mai mare, pe care momentan nu îl avem. Pierdem foarte mulţi jucători, fiindcă până la acea vârstă copiii pot merge la orice echipă dacă părinţii îşi dau acordul, iar noi, după trei ani de muncă, nu ne alegem nici cu un mulţumesc de cele mai multe ori”, ne-a declarat Ion Raţ.

3835-109943-sala.jpg

«200.000 € va costa doar terenul»

În urmă cu câteva luni, Inter şi-a manifestat interesul de a deschide împreună cu familia Raţ un centru de juniori la Slatina. Pirelli a obţinut gratuit terenul şi baza Dinamo Slatina şi au început negocierile: “A fost Aldo Montinari aici, unul dintre vicepreşedinţii lui Internazionale Milano, în urmă cu două luni. Ei vor să investim, noi 70% şi ei diferenţa. Ne tentează şi ne gândim serios la posibila colaborare, le vom oferi un răspuns cert. Probabil că doresc să băgăm noi mai mulţi bani, fiindcă brandul este al lor. Oricum, la ora actuală, 200.000 de euro ar fi «înghiţiţi» doar de reamenajarea terenului”, a calculat tatăl lui Răzvan Raţ.3835-109944-tatal.jpg

Dunărea a inundat un întreg oraș aflat la 25 de km de Budapesta. Viitura ajunge în România săptămâna viitoare
Recomandări
Dunărea a inundat un întreg oraș aflat la 25 de km de Budapesta. Viitura ajunge în România săptămâna viitoare

Săgeţi către FRF

Ion Raţ este în continuare foc şi pară pe Federaţia Română de Fotbal, pe care o acuză că nu ajută fotbalul juvenil. “Noi nu ne-am dus şi nu ne vom duce niciodată să cerem ceva. FRF nu ne susţine cu nimic, deşi jucătorii crescuţi în astfel de centre ajung să joace pentru naţională şi să aducă Federaţiei bani de la FIFA. Măcar să fie un regulament care să ne protejeze de cluburile care fură jucători, fără să 3835-109945-mircea.jpgplătească măcar o grilă de formare”, spune Raţ senior.

«Trebuia să îl lase pe Răzvan să plece în vară»

Ion Raţ a reacţionat şi la acuzele aduse de Mircea Lucescu (foto) fiului său: “Nu ştiu cum poate să spună că Răzvan a declanşat haosul la Şahtior. Dacă a văzut că este un fotbalist slab sau imatur, trebuia să îl lase să plece din vară, când a avut o grămadă de oferte. E posibil să plece şi în iarnă, fiindcă Juventus îi tot dă târcoale”, a mărturisit tatăl fundaşului de la Şahtior.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsură radicală luată în Ungaria. Locul de care nimeni nu mai are voie să se apropie după ce Dunărea a atins un nivel record
Știrileprotv.ro
Măsură radicală luată în Ungaria. Locul de care nimeni nu mai are voie să se apropie după ce Dunărea a atins un nivel record
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Cum poți lua mai repede garanția de 50 de bani de la automatele SGR. Locurile în care nu se face coadă la returnarea ambalajelor
FANATIK.RO
Cum poți lua mai repede garanția de 50 de bani de la automatele SGR. Locurile în care nu se face coadă la returnarea ambalajelor
„Ion Țiriac s-a ridicat de la masă și-a plecat, am fost uimit” » Dezvăluire după zeci de ani, făcută de un om-cheie: „Eu nu spun că e așa ...”
GSP.RO
„Ion Țiriac s-a ridicat de la masă și-a plecat, am fost uimit” » Dezvăluire după zeci de ani, făcută de un om-cheie: „Eu nu spun că e așa ...”
Horoscop zilnic pentru duminică, 22 septembrie 2024. Întâmplare ciudată pentru Raci
FANATIK.RO
Horoscop zilnic pentru duminică, 22 septembrie 2024. Întâmplare ciudată pentru Raci
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Florin a murit după ce a fost lovit în cap de un copac, doborât de un coleg. Avea doar 24 de ani şi lucra ca tăietor de lemne în Italia
Observatornews.ro
Florin a murit după ce a fost lovit în cap de un copac, doborât de un coleg. Avea doar 24 de ani şi lucra ca tăietor de lemne în Italia
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI