Sportnews.ro: Ştiu că în ultimii ani ai umblat foarte mult prin lume. Cât de mult te-au ajutat aceste experienţe în cariera ta profesionala, dar şi în plan uman?

Mihai Vioreanu: Traseul meu profesional este unul puțin diferit nu numai dacă îl compar cu al unui medic din România, ci şi cu al unuia din Europa sau din Irlanda în mod special. După zece ani petrecuți în training, în Irlanda, sase în specializarea ortopedie-traumatologie, în 2012 am reuşit să obțin atestarea în chirurgie ortopedică. După terminarea doctoratului în 2008 am urmat un program de specializare în ortopedie. Iar la sfârşitul acestuia am decis să urmez un traseu mondial în care să obțin supraspecializări cu inters special în chirurgia şoldului şi al genunchiului. Acestea se numesc în lumea medicală “Fellowship training”. Este de fapt o oportunitate să lucrezi cu somități mondiale pe o perioadă îndelungată, să faci parte din echipa lor. Practic să operezi în spitalele lor care au un volum ridicat de proceduri.

vioreanu01spital

Mihai Vioreanu, în timpul unei intervenţii chirurgicale

Ai fost mai întâi în Canada, iar apoi în Australia.

Prima experiență a fost în Vancouver, Canada, la o clinică cu volum ridicat de proteze pentru şold şi genunchi cu interes special in cazuri complexe si revizii ale protezelor erodate in timp. Acolo am petrecut un an, după care, împreună cu familia, m-am mutat în Sydney. În Australia, am activat un alt an, alături de unul dintre părinții chirurgiei ligamentelor încrucişate la sportive, Leo Pinczewski. Acolo am operat, în principal, sportivi, mai ales rugbyşti profesionişti, dar şi copii cu accidente la genunchi, la ligamentele încrucişate la genunchi. Și acolo există un volum ridicat din cauza climei, dar şi a faptului că toată lumea face sport, inclusiv copiii de la vârste fragede. Astfel că rata accidentelor de genunchi este mare în Sydney. A fost o experiență fantastică să pot opera, timp de un an, sportivi şi accidente produse în sport. Interesant este că prin această clinică, în trecut, au fost şi doi mari rugbyşti: căpitanul Irlandei, Niall Hogan, şi cel al Angliei, Jonathan Webb. Acesta din urmă a fost fundaş în anii 80-90, iar acum este medic ortoped în Bristol. El a făcut un training în Sydney cu acelaşi Leo Pinczewski.

Sondaj Verifield la comanda lui Nicușor Dan. George Simion rămâne favorit, surpriză uriașă pe locul 2
Recomandări
Sondaj Verifield la comanda lui Nicușor Dan. George Simion rămâne favorit, surpriză uriașă pe locul 2

Cum ai ajuns la aceste clinici?

Nu cred că a fost o întâmplare că m-au acceptat şi pe mine acolo. Faptul că am fost internațional de rugby a contat foarte mult. De altfel, am fost unul dintre puținii irlandezi care au fost acceptați să opereze acolo în ultimii 20 de ani. De altfel, în presa australiană a apărut un articol în care se descria această rutină a clinicii de a invita chirurgi foşti rugbyşti profesionişti să opereze. Am avut onoarea de a fi unul dintre cei trei chirurgi europeni selectați să călătorească (”Travelling Fellowship”), împreună cu un al patrulea aflat în plină maturitate profesională, care este numit nas (“Godfather”), într-un mic turneu în Asia şi Oceania pe o perioadă de o luna. Am vizitat cu această ocazie cele mai renumite clinici de acolo. A fost un turneu foarte interesant, cu prezentări academice, cu discuții chirurgicale si schimb de experienta a diferitelor technici chirurgicale. Am vizitat Hong Kong-ul şi Macao, în China, Auckland-ul în Noua Zeelandă, Melbourne în Australia, terminând cu un congres de medicină sportivă la Nara, în capitala istorică a Japoniei.

vioreanu02spital

Ce legături mai ai cu rugby-ul? Urmăreşti, bănuiesc, meciurile internaţionale. Mergi la meciuri în Irlanda?

Afacerile candidaților la Președinție: parteneri cu cămătari, oameni din serviciile secrete și personaje mufate la fondurile publice
Recomandări
Afacerile candidaților la Președinție: parteneri cu cămătari, oameni din serviciile secrete și personaje mufate la fondurile publice

Legătura mea cu rugby-ul, după cum bine ştii, a fost una foarte strânsă. Din momentul în care am ajuns în Irlanda, în 2000, am jucat cinci ani pentru clubul De La Salle Palmerston RFC, în prima şi a doua divizie a campionatului de acolo. Apoi, am evoluat pentru echipa spitalului la care lucram încă doi-trei ani. Într-o competiție a spitalelor din Irlanda. După aceea m-am ocupat de partea medicală a clubului meu. În activitatea mea curentă, rugby-ul este în plan principal. Este o mare onoare pentru mine să lucrez într-o clinică cu specializare de chirurgie sportivă. Și să am grijă de foşti rugbyşti, de foşti colegi sau actuali jucători de rugby care suferă accidente. Avantajul meu este că în relația medic – pacient înțeleg prin ceea ce trec, frustrările şi ceea ce simt când sunt puşi în fața unei accidentări serioase care necesită tratament chirurgical. Prin experiența pe care am trăit-o prin rugby, ştiu prin ceea ce trece în perioada de recuperare. Este o enormă plăcere să pot să-i sfătuiesc, să vorbesc cu ei ca de la sportiv la sportiv şi nu neapărat ca de la medic la pacient. Când am revenit în Irlanda, am fost primit cu o enormă căldură la clubul meu, DLSP, care deja m-au contactat în antrenarea juniorilor sub 20 de ani. Aşa cum mă ştii şi tu, îmi este foarte greu să refuz aceste oportunități. Am început să particip la antrenamentele de joi seara. În fiecare joi, de la 19.30. Referitor la meciurile Irlandei, din nou prin intermediul meseriei mele sunt implicat direct în viața echipelor de club, în cea a selecționatei provinciale Leinster. Sportivii care au probleme de sănătate vin şi se tratează la clinica unde lucrez. Cu siguranță că voi merge la meciurile test ale Irlandei din toamna acestui an.

Verdictul istoric împotriva lui Le Pen provoacă un cutremur politic în Franța. „Este o declarație de război din partea Bruxelles-ului”
Recomandări
Verdictul istoric împotriva lui Le Pen provoacă un cutremur politic în Franța. „Este o declarație de război din partea Bruxelles-ului”

DCF 1.0

Mihai Vioreanu (stânga), alături de Mihai Vusec, cu trofeul câştigat de echipa României în Cupa Europeană a Naţiunilor

(va urma)

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Operațiile estetice l-au transformat total! Fernando Colunga, actorul din "Esmeralda", e de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate la 57 de ani / FOTO
Unica.ro
Operațiile estetice l-au transformat total! Fernando Colunga, actorul din "Esmeralda", e de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate la 57 de ani / FOTO
Laura Vicol nu s-a mai putut stăpâni după ce s-a spus că ar face nunta în secret cu Sorin Grindeanu: „Bine că nu e Călin Georgescu...” De nebănuit ce a urmat apoi
Viva.ro
Laura Vicol nu s-a mai putut stăpâni după ce s-a spus că ar face nunta în secret cu Sorin Grindeanu: „Bine că nu e Călin Georgescu...” De nebănuit ce a urmat apoi
Fiica Andreei Esca, în cea mai obraznică ținută purtată vreodată! Dar stai să o vezi pe Gabriela Oțil. Soția lui Dani NU și-a mai pus fustă și a ridicat pulsul la un eveniment de mare calibru
Libertateapentrufemei.ro
Fiica Andreei Esca, în cea mai obraznică ținută purtată vreodată! Dar stai să o vezi pe Gabriela Oțil. Soția lui Dani NU și-a mai pus fustă și a ridicat pulsul la un eveniment de mare calibru
Armele vitale pentru ca România și UE să poată ține la distanță Rusia. General: „Mulți europeni sunt îngrijorați din cauza asta”
Adevarul.ro
Armele vitale pentru ca România și UE să poată ține la distanță Rusia. General: „Mulți europeni sunt îngrijorați din cauza asta”
Anunțul făcut de Diana Dumitrescu după 6 ani de căsătorie cu Alin Buroi, cu care are un băiețel. Ce a mărturisit actrița: „Avem momente când nu ne vorbim, este ceva…”
Elle.ro
Anunțul făcut de Diana Dumitrescu după 6 ani de căsătorie cu Alin Buroi, cu care are un băiețel. Ce a mărturisit actrița: „Avem momente când nu ne vorbim, este ceva…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Înapoi în natură, dar fără mama lor: Momentul în care puii ursoaicei împuşcate la Predeal sunt eliberaţi în pădurile Braşovului
Observatornews.ro
Înapoi în natură, dar fără mama lor: Momentul în care puii ursoaicei împuşcate la Predeal sunt eliberaţi în pădurile Braşovului
Horoscop 1 aprilie 2025. Capricornii sunt mai înclinați către plăceri, ceea ce poate fi un lucru bun, pentru că îi îndeamnă să facă ceea ce le place
HOROSCOP
Horoscop 1 aprilie 2025. Capricornii sunt mai înclinați către plăceri, ceea ce poate fi un lucru bun, pentru că îi îndeamnă să facă ceea ce le place

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI