Portarul de 32 de ani, are o pasiune mai puțin obișnuită în rândul jucătorilor de fotbal. Fostul portar al primei reprezentative a Germaniei (6 selecții, 2008-2012) are o obsesie pentru body-building. Din ianuarie anul acesta, de când a rămas liber de contract, Wiese urmează un program asiduu de modelare corporală. Mai exact, goalkeeper-ul petrece zilnic, în sala de forță, câte șase ore: o ședință de două ore dimineața, alte două la prânz, iar ziua de antrenament se încheie  cu alte 120 de minute intensive de ”tras de fiare”.

În urma acestui program draconic, Tim Wiese a suferit o transformare uluitoare. Portarul a postat pe o cunoscută rețea de socializare imagini care îl înfațișează mai degrabă în postura de campion la culturism, decât în postura unui portar de fotbal.  Contactat de către cei de la ”Bild”, portarul-culturist a negat că pozele postate sunt recente și a susținut că ele datează din februarie, atunci când el măsura 1.93 metri și 118 kilograme!

Mai mult decât atât, el a spus că pozele i-au fost furate, el neavând cunoștință de cum au ajuns respectivele imagini pe respectiva rețea de socializare.

Vezi mai jos topul celor mai bune parade si topul gafelor lui Tim Wiese

Societate angajată să organizeze un turneu de baschet finanțat de Primăria Timișoara, anunțată ca parteneră înainte să existe: „Avea denumirea luată, era în curs de înființare”
Recomandări

Tim Wiese, Hoffenheim

Tim Wiese în tricoul lui Hoffenheim în 2012. FOTO: EPA/PATRICK SEEGER

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

”Peștele Apocalipsei”, care apare înaintea cutremurelor catastrofale, găsit pe o plajă. Ajunge și la 11 metri lungime
Știrileprotv.ro
”Peștele Apocalipsei”, care apare înaintea cutremurelor catastrofale, găsit pe o plajă. Ajunge și la 11 metri lungime
Adevărul din spatele Internetului! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii abia au recunoscut-o în fotografia de la plajă
Viva.ro

Frații Delon, uniți de durere la înmormântarea tatălui. Imagini emoționante de la Douchy, de la funeraliile lui Alain Delon. Ce vedete au fost prezente
Libertateapentrufemei.ro
Frații Delon, uniți de durere la înmormântarea tatălui. Imagini emoționante de la Douchy, de la funeraliile lui Alain Delon. Ce vedete au fost prezente
Se construiește autostrada de care au nevoie sute de mii de români. Va avea un drum de legătură spre un aeroport important
FANATIK.RO

„Ilie Dumitrescu m-a prins în baie la Liverpool: «Ce faci acolo?»” » Două episoade în premieră: „În mintea mea se derulau multe chestii”
GSP.RO

Leguma care este cultivată din ce în ce mai mult în România. Mâncărurile ce o conțin au un gust deosebit, străinii sunt înnebuniți să le mănânce

Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
Unica.ro
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
"Oamenii nu ştiu ce vorbesc". Brazilianul ajuns în Superliga a spus ce gândeşte despre România: "Sunt în măsură să vorbesc. Ne-au spus că e periculos"
Orangesport.ro

Casa-container din Vama Veche unde Dana Marijuana vindea droguri nestingherită. Cum funcţiona "afacerea": cine voia pastile "Super Mario" trebuia să ştie parola
Observatornews.ro
Casa-container din Vama Veche unde Dana Marijuana vindea droguri nestingherită. Cum funcţiona "afacerea": cine voia pastile "Super Mario" trebuia să ştie parola
Horoscop 25 august 2024. Vărsătorilor li se oferă ocazia de a reveni la o stare sufletească mai calmă, mai senină și chiar mai generoasă
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI