INTERVIU. Adelina Ungureanu, căpitanul naționalei de volei, a făcut COVID de două ori: „Orice s-ar întâmpla, nu poate să ne oprească din bucuria de a ne trăi viața”

Libertatea: Adelina, când ai simțit prima oară aplecarea spre sport? Cum a început totul la tine?
Adelina Ungureanu: Sportul a făcut mereu parte din viața mea, încă de când eram foarte mică luam mereu o minge de volei cu mine, oriunde mergeam. Totul, datorită părinților, care au activat în lumea sportului. Am început serios la 8 ani. Primul meu antrenor este un cunoscut al părinților și într-o zi mi-a propus să vin la un antrenament. Am mers, însă nu mi-a plăcut din prima: grupa de atunci era cu trei ani mai mare decât mine, iar eu trebuia să mă joc singură, la perete. Am continuat totuși și, în scurt timp, am participat la primele turnee cu echipa. 

– Am citit undeva că părinții erau instructori de înot.
– Da, am făcut înot de la 3 ani, practic. Ai mei aveau o școală de înot la momentul respectiv și mereu mă luau cu ei acolo. Am mai încercat tenisul de câmp. Mi-a plăcut foarte mult, însă am ales voleiul. A fost puțin dragoste cu forța, dar uite că a ieșit bine!

Recomandări

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

Cum e să ai o detentă de 3,12 metri

– Când ai crescut așa de mult în înălțime?
– Am fost dintotdeauna mai înaltă decât ceilalți copii. Cel mai mult cred că am crescut când eram în școala generală. În clasa a VIII-a aveam cam 1,85 m. Nu m-am mai înălțat apoi, doar 3-4 cm!

– Ce detentă ai?
– La ultima măsurătoare, cu tot cu anvergura brațelor, am atins 3,12 metri. În timpul unui atac, scade puțin și în funcție de pasă, de cât de corect tehnic e executată lovitura.

– În adolescență, a fost înălțimea un handicap sau un avantaj?
– Eu întotdeauna am considerat un avantaj faptul că sunt înaltă, deși uneori am mai auzit comentarii răutăcioase și ironice.

„Dacă nu jucam volei, făceam tenis de câmp”

– Dacă nu ai fi jucat volei de performanță, ce ai fi ales?
– Aș fi ales, cu siguranță, să joc tenis de câmp. Mi-ar fi plăcut și să fiu medic.

Nu am avut un model, însă există o jucătoare, s-a retras de câțiva ani, care m-a impresionat și inspirat mereu, Ekaterina Gamova. A fost o jucătoare foarte bună la toate capitolele, inclusiv cele defensive, deși are 2,02 metri înălțime.

Adelina Ungureanu:

Recomandări

Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii

– Traversăm o perioadă dificilă, cu această pandemie. Cum a fost în cazul tău?
– Eu am făcut boala de două ori. Prima oară, am rămas pentru câteva săptămâni cu o dificultate de a respira. A doua oară, la începutul acestui an am făcut iar COVID, am avut simptome mult mai ușoare, 2-3 zile în care m-am simțit mai rău. Am și ratat Final Four-ul Cupei. 

În rest, a decurs totul bine, deși am stat mult în casă. Cineva foarte apropiat mi-a spus cândva că viața se termină doar când murim. Până atunci, orice s-ar întâmpla, nu poate fi atât de rău, încât să ne oprească din a o trăi. E o frază perfect valabilă în vremurile acestea.

– Cum e în Italia?
– Am deprins multe lucruri de la fiecare antrenor pe care l-am avut, dar, de când am venit aici, am învățat de la antrenorii mei cum să îmi îmbunătățesc tehnica de serviciu și de preluare. E foarte important.

– Care a fost cel mai frumos moment?
– În ianuarie 2020, în timpul unui meci din campionat împotriva celor de la Scandicci, am reușit cu echipa de la Cuneo o revenire spectaculoasă, ce părea imposibilă. De la scorul de 1-2 la seturi și 18-24, am anulat 8 mingi de meci, dintre care 6 pe serviciul meu. A fost un sentiment extraordinar. Am câștigat apoi setul și jocul!

Recomandări

Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu

„Voleiul românesc ar progresa dacă și-ar schimba mentalitatea”

– Ești una dintre jucătoarele pe care se reconstruiește naționala. Cum vezi viitorul?
– Mi-e greu să mă pronunț. Există potențial, dar evoluția depinde de mai mulți factori ce țin atât de jucătoare, cât și de federație. Nu am văzut până acum suficientă implicare din partea federației. Este nevoie de mai mult pentru ca lucrurile să se schimbe. Voleiul românesc nu este într-un moment bun.

– Ce informații ai despre decizia Alexiei Căruțașu de a juca pentru Turcia?
– Nu am alte informații în afara celor apărute în presă. Îi susțin decizia și îi doresc mult succes, este o jucătoare valoroasă și merită să ajungă departe. 

– Mai avem jucătoare bune?
– Sigur că mai avem și cred că am putea avea și mai multe dacă s-ar schimba puțin mentalitatea, dacă ne-am adapta la practicile moderne, dacă am avea mai multe resurse umane și materiale. Să se facă mai mult și să se vorbească mai puțin! Talente există în România. 

Top 3 jucătoare române din istorie:

• Cristina Pîrv
• Alida Marcovici 
• Daniela Mincă

Top 3 acum, în Italia:

• Paola Egonu
• Jordyn Poulter
• Monica de Gennaro

Dorul de graiul românesc

– Se poate trăi din volei în România?
– Se poate, dar voleiul românesc nu trece prin cea mai bună perioadă din punct de vedere financiar.

– Ai debutat la 17 ani în Divizia A, la 19 ai plecat în Italia, ești căpitan la națională, de ce ți-e dor?
– Mi-e dor să vorbesc mai des limba română.

– Care e visul carierei, Adelina?
– Să câștig Liga Campionilor.

La facultate, sunt în anul 3, la Administrație Publică, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Adelina Ungureanu:

„Am avut propuneri să prezint modă”

– Ești considerată una dintre cele mai frumoase sportive din România…
– Vrei să mă întrebi dacă vreau să prezint modă, știu. Nu am fost niciodată pe podium, însă am avut propuneri… Uite, am pozat pentru calendarul echipei pentru 2022, se face în fiecare an. Sunt… luna februarie.

Ziua ideală, alături de Kubush, fără carne, la Buenos Aires

– Ce hobby-uri ai?
– Îmi place să mă plimb și să descopăr locuri noi. O zi ideală ar începe cu o cafea bună, undeva pe o terasă cu soare, apoi o plimbare lungă cu Kubush, cățelul meu, un Labrador retriever. Dar, în general, am două antrenamente într-o zi, unul dimineața și unul după-amiaza, în weekend – meci… Așa că visurile le împing spre vacanță…

– Unde și cu cine?
– Visez la Buenos Aires, în Argentina. Chiar citeam că e un record de căldură acolo, în America de Sud! Despre viața privată, aș prefera să nu discut.

Am o dietă diversificată și echilibrată, bazată pe legume și pe proteine din plante și pește. Nu consum carne. Mănânc orice vreau în rest, cu atenție la cantitate. Gătesc în general lucruri simple și rapide, multe combinații de salate și supe.

Adelina Ungureanu:

– Ai vreun motto după care te ghidezi?
– „Viața e ca o piesă de teatru: nu contează cât de mult durează, ci cum se desfășoară”. E din Seneca.

– Un mesaj pentru toți suporterii români?
– Nu încetați să credeți în sportivii voștri preferați!

Ar vrea să o cunoască pe Halep

• Calități și defecte: sunt ambițioasă, curajoasă și altruistă; un defect ar fi lipsa răbdării. 
• Când deschid laptopul, intru prima oară pe: YouTube.
• Un român faimos pe care nu-l cunoști, dar cu care ți-ai dori să ieși la o cafea: Simona Halep.
• Ai plâns după: mai multe meciuri, atât de bucurie, cât și de supărare… mai ales când eram mai mică.
• Arena pe care ai simțit cea mai tare atmosferă: Papp László, din Budapesta, în timpul Europeanului din 2019.
• Un moment trăit de care ești mândră: în 2019, când am ieșit pe doi în România cu CSM București. A fost prima mea medalie la nivel de senioare, aveam doar 18 ani.  
• Un moment în care ai vrut să renunți: Au fost mai multe, dar mereu mi-am regăsit motivația; cel mai greu mi-a fost în perioada în care trebuia să mă împart între școală și volei, era epuizant.
• O persoană care te-a susținut într-un moment greu: Mihaela Albu, colega mea de la națională.
• Party-ul ideal: pe Freddie Mercury
• Ultimul film văzut a fost: È stata la mano di Dio.
• Filme preferate: cele italiene (La Grande Bellezza, Malena, Cinema Paradiso).
• Filme sau seriale: filme
• Actori preferați: Toni Servillo și Monica Bellucci.
• Plajă sau schi: schi
• WhatsApp, Instagram sau Facebook: WhatsApp
• Ce emoticon folosești cel mai des: cel cu kiss 
• Vin sau bere: vin
• Mare sau munte: munte

Cea mai haioasă întâmplare de cantonament: „Cu benzile de albire pe dinți și-n pijamale, la alergare prin oraș”

„În urmă cu câțiva ani, la Ploiești, când eram încă la junioare, a trebuit să ieșim la alergare afară, ca pedeapsă, din cauză că cineva încălcase regulile. Când am fost anunțate că trebuie să coborâm, în jur de ora 23.00, eu și colega mea de cameră eram deja în pijamale și ne puseserăm niște benzi de albire pe dinți, așadar, ne era greu să vorbim!

Ne-am îmbrăcat repede peste pijamale și am coborât să alergăm cu toată echipa în centrul orașului, în acea zonă era hotelul. A fost circ, fiindcă nu puteam vorbi”, a rememorat „Ade”. 

Adelina despre bullying, misoginism și MeToo

• Bullyingul este un fenomen grav, ce afectează multe persoane în ziua de azi, în special în rândul copiilor. Nu am suferit din cauza bullyingului, însă în perioada școlii, am văzut unele episoade de acest fel.
• Din păcate, misoginismul este des întâlnit în sport, un domeniu dominat de bărbați. Totuși, cred că există un progres în ultimii ani și sper să continue. Personal, am avut norocul de a nu mă confrunta cu misoginismul în volei.
• Fenomenul MeToo a avut darul de a ne face pe toți să fim mai atenți la ce se întâmplă în jur și să nu rămânem indiferenți. Le admir pe femeile care au curajul să vorbească despre ce li s-a întâmplat. Cu siguranță, nu le este ușor după o astfel de traumă.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Fotografii: volleybusto.com și arhivă personală

Urmărește-ne pe Google News