Subiecte? Trecutul recent, prezentul modest și viitorul incert al unei discipline care altădată aducea ca nici o alta faimă țării noastre.
Libertatea: Am încheiat ultimele Europene de gimnastică fără nici o medalie, și mă refer în special la lotul feminin, al cărui antrenor, Nicolae Forminte, anunța ca obiectiv „una-două medalii și una-două finale”. Care este explicația acestui eșec?
Andreea Răducan: Multă lume s-a grăbit să anunțe dezastrul de la acest European. Fără îndoială, situația este una neplăcută. Pe de altă parte, diferența dintre dezastru și obținerea a două medalii a fost foarte mică. Denisa Golgotă a avut două medalii în mână. Mai multă atenție la bârnă ar fi însemnat un loc pe podium, și un pas în afară la sol a costat-o altă medalie. Prin urmare, n-aș putea spune că cele câteva sutimi lipsă înseamnă dezastrul gimnasticii feminine. Ce este într-adevăr neplăcut este faptul că, de câțiva ani, gimnastica românească a ajuns să stea într-un sportiv sau doi. Ceea ce înseamnă cu nu mai putem vorbi despre o putere în această disciplină, așa cum se întâmpla în trecut, când, dacă nu lua Andreea Răducan medalie, lua Simona Amânar sau altcineva.
– De ce am ajuns să stăm într-un sportiv, maxim doi?
– Este o situație care datează de mai mulți ani. Dați la o parte Europeanul din 2017, dați-le la o parte pe Cătălina Ponor și pe Larisa Iordache și veți constata că situația ar fi fost la fel de gravă cum este astăzi. Dacă nu ai antrenori, nici o bază de selecție și nici copii bine pregătiți nu poți găsi, atunci automat îți scade numărul de reprezentanți la lotul național. Nu putem vorbi astăzi despre o selecție clară, corectă pentru echipa națională. Noi am încercat să fim alături de toți. Nu cred că există vreo echipă care să fi cerut ceva din punct de vedere financiar, material sau ca implicare a mea, a echipei și lucrurile să nu se întâmple. Am făcut deplasări la centrele pe care le avem tocmai pentru a vedea care este situația, așa că tot ceea aș putea eu omenește să fac, am făcut și voi face, dar e nevoie de mai mult decât un singur om cu bunăvoință, pentru ca lucrurile să funcționeze. Probabil că și presiunea este destul de mare pe această generație care trebuie să ne readucă acolo unde am fost cândva.
– E presiunea care apasă pe ei mai mare decât cea cu care vă confruntați tu și colegele tale, când trebuia să vă apărați titlurile olimpice sau mondiale?
– Sunt lucruri diferite. Și pe noi era presiune mare, dar este și pe ei, pentru că li se tot spune că nu mai trebuie să se repete o situație precum cea de la Rio, că trebuie să ne calificăm iar cu echipa, să ne batem iar pentru medalii. Sportivii nu pot face minuni de la un an la altul. Sigur, se progresează, însă toate elemenetele pe care oamenii le văd la televizor trebuie învățate în luni de zile, după ce le repeți, după ce vezi care este elementul potrivit pentru tine, ajungi să le introduci în integrale, după care mergi la competiții, unde înveți să le stăpânești și în condiții de concurs, cu emoțiile aferente. Abia apoi poți emite pretenții la medalii. În plus, este și lupta asta de a reveni în elita gimnasticii. În momentul în care ai părăsit plutonul celor importanți, este destul de greu să revii, trebuie multă muncă.
Baghetă magică și lucruri pe care să le pot scoate din cufărul cu minuni nu am.
– Ținând cont de toate astea, ce șanse are România să califice o echipă la Olimpiadă și care sunt obiectivele FRG pentru Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice?
– Sunt nouă locuri, iar în privința gimnasticii feminine un loc ne dorim să fie al nostru, pentru a putea face deplasarea cu echipa la Tokyo. Cred că dacă vom reuși să ne adunăm și dacă vom avea și un număr de sportive capabile să facă deplasarea, pentru că în continuare ne confruntăm cu diverse accidentări, lipsă în pregătire… Tind să cred că nu vom avea probleme de a ne califica individual, cu o fată și cu un băiat la Olimpiadă, în cazul în care nu se va obține calificarea cu echipa. După aceea, intervin antrenorii, ei îi cunosc cel mai bine pe sportivi, ei le fac fișe de evaluare, ei sunt în măsură să le stabilească obiectivele și au datoria să le fixeze obiective clare. Nu am nici o problemă să dizolvăm lotul, dacă cineva nu-și îndeplinește obiectivul. Fiecare se pregătește la clubul lui, pe bucățica lui, cât își permite să facă, pentru că vremurile pe care le trăim sunt foarte dificile, efortul pe care îl facem pentru a asigura tot ce ține de partea financiară pentru cele șase loturi pe care le avem în pregătire nu este deloc unul simplu.
Materialul deșirat și costumul cârpit
– Față de perioada când tu erai sportivă, consideri că s-a înregistrat un progres sau un regres în privința condițiilor oferite gimnaștilor pentru marea performanță?
– În ceea ce privește loturile, există un progres, dar mult sub ceea ce se întâmplă la nivel internațional, iar în ceea ce privește cluburile, este un dezastru.
– Poți fi mai explicită? De ce este un progres la loturi și un dezastru la cluburi?
– La loturi, acum putem beneficia de condiții mult mai bune de pregătire și mă refer la echipament, la aparatură sportivă, care în gimnastică este foarte costisitoare, avem posibilitatea de a avea un psiholog în cadrul lotului. S-a vorbit, de asemenea, și cu un nutriționist, pentru a se ocupa puțin de alimentație… Poate fi și acesta un motiv pentru care sportivii se rup, pentru care nu rezistă la efort. Diferența este că cei din străinătate au studii precise, științifice, și știu foarte bine ce au de făcut pentru a-și păstra sportivii în cea mai bună formă în momentul în care trebuie să obțină maximum de performanță. Noi nu suntem la nivelul acesta. Și partea de recuperare medicală este un aspect care ne-a lăsat în urmă.
– În privința regresului de la cluburi?
– Investiții zero în ceea ce înseamnă infrastructură, aparate vechi și foarte vechi, unele dintre ele de 20 de ani în sală. Nu vorbim numai dacă poți sau nu să faci performanță pe ele, dar există și risc de accident. Probabil că cluburile, neavând un buget suficient, aleg câteva discipline pe care le consideră mai ușor de manageriat sau care nu presupun costuri atât de mari, pentru că aparatura de gimnastică, din păcate, costă foarte mult. Să poți să oferi ceva în plus, un echipament, un cantoment sportivilor pentru a-i motiva, probabil că este o chestiune la care nici nu mai apucă să se gândească, tot din cauza banilor, așa încât problemele sunt multe. De asta tot vorbim de sistem, care nu funcționează. Sistemul este constituit tot din oameni. Degeaba veniți dumneavoastră să-mi cereți mie socoteală, că la Federație nu se întâmplă lucruri…. Eu lucrez cu ceea ce am. Dacă eu vă dau dumneavoastră un material deșirat, cam ce costum veți putea face din el? Unul cârpit, nu?
– Spuneai într-un interviu anterior că, față de perioadele anterioare, nici sportivii, nici părinții nu mai au aceeași disponibilitate de sacrificiu. Detaliază, te rog.
– O să-ți dau un exemplu de zilele trecute. Ele sunt, oricum, mai multe. Este vorba despre o sportivă aflată în pregătire la lotul național, pe care sigur că ne bazăm pentru Campionatele Mondiale de la Stuttgart, și care a spus că nu mai dorește să mai facă gimnastică, că renunță. Am mers la Deva, am vorbit cu ea, i-am explicat că sunt ani de muncă pe care îi are în spate, că s-ar putea să-i pară rău mai târziu, că e înaintea unui moment important, că ar fi o performanță extraordinară să fie alături de colegele ei când vor obține calificarea, pentru că, da, ne place sau nu, va fi o performanță să obținem calificarea. Discuții peste discuții, dar, cu toate acestea, nu dorește să meargă mai departe. Cam ce să faci, după ce ai investit în primul rând energie, timp, ai muncit cu acel sportiv ani de zile și la club, și la lot, și vine și-ți spune că nu mai vrea să facă. Ce poți să-i faci?
Mai multă implicare, una dintre cheile succesului
– A invocat un motiv anume?
– Consideră că a făcut destul, că e destul de greu să continue să meargă zi de zi la antrenament. Contează probabil și faptul că are o anumită vârstă, este în adolescență și tinerii sunt un pic mai vulnerabili în perioada asta…
– Te apropii de jumătatea mandatului de președinte FRG. Cum arată lucrurile, față de ce-ți imaginai înainte de a candida, și, în plus, ai mai fi candidat, dacă știai atunci ceea ce știi acum?
– Eu am făcut acest lucru la rugămintea unor oameni din sport, nu pentru că a fost o dorință a mea, și l-am făcut în primul și în primul rând pentru sportivi. De asemenea, pentru o parte din antrenori, care doresc în continuare să obțină performanță și lucrează cu pasiune în sala de gimnastică. Luând aceste aspecte, nu aș vrea să vorbesc de vreun regret. Ce aș putea să vă spun este că, într-adevăr, din afară, lucrurile par complicate și greoaie. Din interior, din păcate sunt și urâte. N-am știut asta.
– La ce te referi?
– Sunt urâte. În cazul unui om care vine cu multă bunăvoință, cu entuziasm, cu dorința de a face ca lucrurile să arate mai bine și să se construiască mai sănătos, în primul rând e nevoie de răbdare, iar eu știam că e nevoie de timp, dar am crezut că tot ce putem construi va merge cumva constant și că rezultatele se vor vedea un pic mai repede. Mi-aș dori să văd mai multă implicare din partea oamenilor din gimnastică, fie că fac parte din federație, fie că vorbim de antrenori sau de cei de la cluburi și poate că, atunci când România își va aduce aminte ce înseamnă iubirea față de gimnastică, atunci vor veni și rezultatele. Până atunci, degeaba așteptați minuni de la Răducan.
3 medalii au cucerit gimnaștii la competițiile majore în mandatul lui Răducan, toate la CE 2018 (Ioana Stănciulescu – aur la sol, la juniori; Denisa Golgotă – argint la sol și bronz la sărituri, la seniori)
Poate te interesează și INTERVIU | Marian Drăgulescu, după cele mai slabe rezultate obținute la CE de gimnastică: „Încă mă simt în formă”