ComenteazăLibertatea: Viorica, ce dorinţă ţi-ai pus marţi, de ziua ta?
Viorica Susanu: Ce mi-aş mai fi putut dori, când îi spun fetei mele că o iubesc, iar ea îmi răspunde că mă iubeşte şi mai mult? Irina este cel mai frumos cadou pe care mi l-a dat viaţa.
Se spune că Irina nu prea îţi seamănă, în sensul că e foarte liniştită. Adevărat?
Deocamdată, e foarte cuminte şi sper să rămână aşa. Într-adevăr, eu am fost dracu gol în copilărie. Alergam de dimineaţa până seara. Aruncam în oameni cu ceapă şi cartofi, de la balconul apartamentului, aduceam câini în casă, îi spălam şi foloseam parfumul mamei pentru a le da un miros frumos, preparam clătite sau gogoşi şi apoi aruncam tacâmurile, pentru că nu curgea apă rece şi nu voiam ca părinţii să-şi dea seama ce făcusem.
Îţi mai doreşti copii?
Da. Când voi întâlni persoana potrivită, care să mă iubească pentru ceea ce sunt în viaţa de zi cu zi şi care să mă înţeleagă, voi mai face un copil. Îmi doresc ca Irina să aibă o soră sau un frate, aşa cum am şi eu.
Vorbind despre sport acum, cum ai ajuns să faci canotaj?
Păi, după un periplu prin atletism, volei, handbal şi baschet, m-am trezit că antrenorul Nicolae Gioga mă vrea la canotaj. Eram înaltă şi vânjoasă, iar dânsul a simţit din prima clipă că pot face performanţă în acest sport. Aşa am ajuns la 16 ani, la Cernica, baza Clubului Sportiv Steaua Bucureşti.
A fost o schimbare rapidă în viaţa ta. Cum a fost perioada de acomodare?
Hmm! Aproape jumătate de an, eu plecam acasă în fiecare zi. Nici nu îmi despachetam bagajele. Dar nu pentru că nu îmi plăcea canotajul sau antrenorul, ci pentru cămi era dor de părinţi şi de prieteni. Deodată, m-am văzut singură, la Bucureşti, fără răsfăţul mamei, fără gaşca mea. A fost o perioadă destul de dificilă pentru mine.
În final, ce te-a determinat să rămâi?
Aveam nişte colegi mai mari, care tot îmi spuneau să merg acasă, să-mi văd de şcoală – eram la Liceul Economic -, că nu voi ajunge nicăieri cu sportul. În mintea mea de adolescent se crease ideea că acele persoane aveau un interes să mă înlăture şi eu am vrut să le demonstrez că nu vor reuşi. Oricum, după doar zece luni de antrenament, am fost convocată la lotul naţional de junioare, lucru care mi-a dat încredere şi linişte.
Înaintea unui concurs important, ce gânduri îţi treceau prin minte seara, când mergeai la culcare?
Am avut gânduri diverse, de la o competiţie la alta. La JO din 2004, de la Atena, eu şi Geta Andrunache nu am putut dormi toată noaptea, din cauza stresului. Am concurat la două rame fără cârmaci şi am obţinut aurul. La Sydney, la JO 2000, urma să concurez la 8+1. Cu o zi înainte, Geta luase aur la două rame. I-am spus că vreau s-o văd întâi pe a mea şi după aceea mă voi uita şi la medalia ei. Numai asta am avut în cap, să iau şi eu aur a doua zi, chiar de-ar fi fost să mor.
Cum te-ai împăcat cu gândul că ai ieşit din canotaj doar cu un loc cinci?
Dar cine spune că am ieşit din canotaj? La cum mă cunosc, nu este exclus să mă vedeţi şi la Olimpiada din 2016. Sunt o fire energică şi aş fi în stare să concurez şi la 50 ani. Nu mă pot obişnui cu ideea că s-a terminat, dar mai ales cu rezultatul slab obţinut anul trecut la JO de la Londra. Eu revenisem pentru aur. Cum nu l-am luat, am timp să mă pregătesc pentru Olimpiada viitoare.
Are 20 de medalii şi un record mondial
Actualmente instructor sportiv la CS Dinamo, Viorica Susanu are în palmares 20 de medalii, dintre care cinci olimpice (aur la Sydney 2000, la 8+1; aur la Atena 2004, la 2 rame şi la 8+1; aur la Beijing 2008, la 2 rame; bronz la Beijing 2008, la 8+1).
La Beijing, în 2008, Viorica Susanu (dreapta) şi Georgeta Andrunache au câştigat titlul olimpic la dublu rame
Totodată, ea şi Geta Andrunache sunt deţinătoarele unui record mondial obţinut la două rame fără cârmaci, la Sevilla, în 2002 (6:53,80), record ce nu a fost doborât nici până azi.