Nu crede că Piţi trage de bani
Adrian Mutu este jucătorul în jurul căruia poate fi reconstruită naţionala?
Mutu are 32 de ani, e un jucător de valoare, dar trebuie să fie alături de naţională şi moral, pentru că nu mai e un copil căruia să-i ţină antrenorul puşca la cap. A ajuns la o vârstă când trebuie să fie conştient că are nevoie de un final frumos şi liniştit de carieră. Eu sunt mai în vârstă şi învăţ lucruri noi, nu ştiu de ce i-ar fi lui greu.
Cum a fost grupa cu Franţa şi Bosnia?
Am avut o grupă accesibilă, chiar dacă Bosnia a făcut un salt valoric foarte mare. Ei au fotbaliştii care sunt oameni de bază la echipele lor de club. Sportivii din fosta Iugoslavie sunt foarte puternici psihic şi cred că şi noi trebuie să lucrăm la acest capitol.
Aşteptăm prea mult de la Victor Piţurcă?
Piţi nu e într-un moment prea bun, nici el, şi nici echipa naţională. Eu nu l-am mai văzut până acum să fie ezitant, şi aici mă refer şi la episodul cu Mutu şi Tamaş. Oricum, Piţurcă nu e genul de om care să stea pe un post călduţ doar pentru a trage de bani. Nu, va lupta să ne califice la următoarele turnee finale.
Ce jucători v-au impresionat la ultimele meciuri?
Măţel a jucat foarte bine cu Belarus, Lazăr nu e chiar tânăr, dar e foarte valoros, Marica are calităţi bune, care nu au fost exploatate cum trebuie, iar Sânmărtean s-a hotărât să nu-şi mai risipească talentul. Cred că în apărare stăm cel mai bine, cu Gardoş, Tamaş, Goian, Luchin, Raţ…
Viaţă grea pentru Mondiale
Ienei crede că grupa de calificare la CM 2014, unde vom înfrunta Olanda, Turcia, Ungaria, Estonia şi Andorra, ne va solicita mai mult decât cea din preliminariile pentru Euro 2012: “Vom avea o sarcină şi mai grea, pentru că s-au schimbat lucrurile în Europa. Ceilalţi s-au ridicat, iar noi am rămas pe loc. La naţională trebuie să mai joci şi cu inima, nu doar pentru anumite interese”.