Uneori a regretat că a intrat în fenomen
V-a dezamăgit vreodată fotbalul?
Da, dar nu atât de mult încât să-mi doresc să renunţ. Am avut momente când m-am gândit că mai bine era să nu intru în fotbal. Dar nu vreau să detaliez. Au dispărut şi echipe ca Poli şi U Craiova… E rău pentru fotbal, mai ales pentru Timişoara, care a luptat, dar care n-a obţinut nici un trofeu. Craiova, la fel, avea ca obiectiv câştigarea campionatului şi după, se lupta la retrogradare.
Cum vă explicaţi faptul că în fiecare an câştigă echipe diferite campionatul?
Pentru că nu sunt bani, ca în multe domenii, Sănătate, Cultură, fotbalul este subfinanţat. E greu să faci performanţă la nivel înalt fără bani. Tot de domeniul financiar ţine şi infrastructura. De exemplu, avem 3 stadioane moderne în ţară, care sunt insuficiente pentru a ne ridica la standarde înalte. Mai e nevoie de cel puţin cinci arene, pe lângă acestea.
O să jucaţi pe noul stadion din Cluj?
Ne-am gândit şi la această posibilitate, deoarece este stadionul tuturor, inclusiv al nostru, deoarece noi am cotizat cu cei mai mulţi bani. Ştiţi că noi am realizat cele mai mari venituri din Liga Campionilor, am plătit impozite. De ce să nu ni se cuvină să jucăm acolo? E normal să avem dreptul acesta.