Spune că trofeul va ajunge la München
Şi pentru cei de la Dortmund, adversarii din finală?
Chiar şi pentru ei. De fapt, cred că bavarezii vor câştiga trofeul la două, trei goluri diferenţă.
Pe cine vei susţine în meciul cu trofeul pe masă?
N-am o favorită şi oricum n-aş fi putut ţine cu Borussia. Sunt jucătorul lui Schalke, iar între aceste două echipe rivalitatea e uriaşă.
Mulţi spun că Bundesliga a devenit cel mai puternic campionat din lume. De acord?
De acord. Eu am spus asta de mult, dar lumea zicea: “Na, normal, joacă acolo, ce putea să zică?”. Dar ăsta-i adevărul: nemţii au bani, au jucători buni, au suporteri. Pe scurt, au de toate. Finala de anul ăsta este doar ultima dovadă a forţei campionatului german, dar şi cea mai dificil de combătut.
Mâine: «repetiţia» finală
Borussia Dortmund şi Bayern München, echipele care îşi vor disputa trofeul Ligii Campionilor pe 25 mai, pe stadionul Wembley din Londra (Anglia), se întâlnesc mâine (ora 19.30, Eurosport 2) în etapa a 32-a din Bundesliga. Bavarezii n-au pierdut nici una precedentele trei meciuri din acest sezon cu trupa atacantului polonez Robert Lewandowski (foto): 2-1 în Supercupă, 1-1 în turul campionatului şi 1-0 în Cupa Germaniei.
Umilinţă istorică
Scorul general de 0-7 cu care Barcelona a pierdut dubla cu Bayern din semifinalele Ligii Campionilor este cea mai severă corecţie suferită de catalani în cupele europene. Până miercuri, cea mai mare umilinţă pentru Barça în competiţiile continentale data din 1960: 2-6 cu Real Madrid în semifinalele Cupei Campionilor Europeni.