Ce relaţie ai avut cu “MM”?

Din 1999 şi până în 2007, când ne-am reîntâlnit la Unirea, eram “Finul” pentru el. Strângeri în braţe, când mă vedea, îmi spunea că vrea să mă cunune… Nu l-am ales naş şi bine am făcut!

Cum a fost transferul la Pohang Steelers?

Unii s-au umplut de bani de pe urma mea! Aveam ofertă să plec cu Florea şi cu Rednic la Dinamo, dar am mers în Coreea de Sud. Mi s-a spus că Oţelul cere 150.000 $. Am ajuns în ianuarie, am semnat, dar pe 25 nu mi-au dat salariul, deşi jucasem în pregătiri. Mi s-a spus: “Nu ai cum să iei salariul, nu s-au rezolvat negocierile între cluburi”. Pe 25 februarie am semnat alt contract, identic cu primul. Nici atunci nu mi-am luat banii, actele nu au fost înscrise. M-au pus să-l semnez pe al treilea!

L-ai semnat?

Nu! Echipa pleca în turneu în Australia. Le-am zis că nu merg. L-am sunat pe “MM” în ţară. Mi-a zis: “Dacă vii acasă, stai şase luni pe bară, cine te mai ia apoi?!”. M-a ameninţat să rămân în Coreea! Miza era mare pentru ei, să se facă transferul! Am venit în martie în România…

Cum s-a terminat?

Antrenorul secund mi-a spus că Oţelul a cerut pe mine 800.000 $, iar palma s-ar fi bătut, am citit în ziare, pe 750.000 $. Aşa de slab am fost că ei s-au îmbogăţit de pe urma mea.

Te-ai reîntâlnit cu “MM” la Unirea…

Am ajuns după un telefon de la Dan Petrescu. Stoica a venit după jumătate de an. Am avut neşansă: mi-am rupt tendonul! M-am operat, am mers la Bologna. Mi-am revenit, deşi doctorii nu-mi dădeau şanse să mai merg! În iarnă, Unirea pleca în Austria, iar ei mi-au zis că nu pot juca, să merg la echipa a doua, care nu exista! L-am sunat pe Bucşaru, care la presiunile lui “MM” mi-a luat bilet de avion. Treptat, comportamentul s-a schimbat. Ajunsesem singurul care nu luam bani, deşi cine nu prindea lotul lua 10% din primă. M-am dus la “MM”. “Este supărat Bucşaru pe tine! Nu mai stârni rahatul, îţi dau prima de la mine!”. Niciodată n-am văzut-o!

Cu Petrescu n-ai vorbit?

Ba da, însă avea şi el atitudinea schimbată, şi m-a luat la rost: “Ieşi de la mine din cameră!”. Era influenţat de Stoica. În iarnă, la banchet, altă fază. Antrenorul zice: “Ce ai de gând să faci, că nu poţi juca înaintea lui Mara sau a lui Onofraş?”. Am răspuns: “Luaţi-mă în cantonament, dacă nu mai pot, ne dăm mâna şi gata”. “MM”: “Nu-ţi dăm nici o şansă, nesimţitule!”. Adică el dădea şanse jucătorilor! Apoi m-a înjurat de mamă! Am plecat. Am vrut să mă las, dar m-a luat Sabău la Bistriţa.

Te-ai mai întâlnit cu “MM”?

Nu vreau să-l văd! Nu mă interesează, pentru mine nu există.

Cazul tău i-ar putea fi fatal lui Mihai Stoica…

Nu cred că am duşmani şi nu-i doresc răul. De fapt, nu doresc răul nimănui. Nu mă ajută cu nimic dacă intră Stoica la puşcărie. Pentru mine, el este un caracter zero!
A jucat în Rusia, în Moldova şi în Ucraina
Lansat de Constant Galaţi (1994-1995), “Max” a trecut apoi la Oţelul (1994-1999). A dat lovitura în 1999, când s-a transferat la Pohang Steelers (1999), în Coreea de Sud.
Pentru Oţelul, “Max” (medalion) a jucat între 1995 şi 1999. Apoi a urmat transferul “cu cântec” în Coreea de Sud, la Pohang Steelers
A mai jucat la Alania Vladikavkaz (Rusia, 2000 şi 2001-2002), Zimbru Chişinău (Rep. Moldova, 2000-2001), Dinamo (2000- 2001), Metalurg Doneţk (Ucraina, 2003-2004), Poli Iaşi (2004-2006), Oţelul (2006- 2007) şi Unirea Urziceni (2006- 2007), iar cariera şi-a încheiato la Bistriţa (2007-2008). Are 126 de meciuri şi 3 goluri în Liga I.
Bani din Virginele Britanice
“Dosarul Arhire” ar putea să-l înfunde pe Mihai Stoica, oficial care e citat pe 10 februarie la un nou termen în “Dosarul Transferurilor”. Printr- un impresar, Sică Puşcoci, Arhire a ajuns în 1999 la Pohang Steelers de la Oţelul.
“Puşcoci şi un impresar, Kim Ho, au luat 550.000 $ comision. După acest transfer, patru oficiali de la Pohang au fost demişi”. Procurorii ar fi interceptat circuitul banilor. 200.000 $ au ajuns din Insulele Virgine Britanice în contul Oţelului, iar Puşcoci a declarat că i-a dat lui Stoica 100.000 $.
Are service şi cort de evenimente
Iulian Arhire e un prosper om de afaceri în Galaţi, dar merge des şi în Ucraina, la Doneţk.
Când are timp, Iulian îşi ajută angajaţii de la service
De 10 ani, Arhire deţine un service auto în oraşul de la malul Dunării, iar de curând şi-a deschis un restaurant, “Iulizeni”, precum şi un cort de evenimente.
“Îmi merge bine afacerea, n-am de ce să mă plâng”, menţionează Arhire.
Bucşaru l-a ţepuit cu o casă
La Unirea Urziceni, Arhire a dat peste Dumitru Bucşaru, patronul ialomiţenilor: “Am semnat pe trei ani. Bucşaru mi-a zis că el construieşte un cartier cu vile în 1 Decembrie. M-a întrebat dacă nu vreau o casă şi de restul să am un salariu. Mi-a convenit să am casă, iar în plus aveam un salariu de 2.000 de euro pe lună. Doar că vila nu mi-a fost trecută în contract, fiindcă nu exista intabulare la acea casă, erau nişte probleme. Aşa că n-am primit vreodată acea casă, am stat la Urziceni pe 2.000 de euro pe lună! Leam zis: «Dacă aş fi avut casa trecută în contract, nu scăpaţi de mine! Dar, aşa, să mă ţigănesc pentru 2.000 de euro?». Şi le-am spus: «Să vă dea Dumnezeu să vi se întâmple ceva rău!». La care Bucşaru: «Bă, nesimţitule, cum îţi permiţi să mă blestemi?». Şi vedeţi unde a ajuns Unirea!”.
Urziceniul, cu Bucşaru patron, a luat titlul în 2009 şi s-a desfiinţat în 2011
 

Urmărește-ne pe Google News