Visează la un titlu al «lupilor»

Dacă CFR lua Cupa, cine dădea trofeul învingătorilor?
Puiu Iordănescu. Nu puteam fi eu, un petrolist de-o viaţă!
Credeţi că Petrolul va avea un cuvânt greu de spus în campionatul următor?
Ar trebui să urmeze un an de consolidare, după ce în 2012 am scăpat de retrogradare, iar în 2013 am urcat pe podium. Asta înseamnă stabilitate financiară şi la nivelul lotului, unde mai trebuie patru jucători buni. Petrolul poate lua titlul cu două condiţii: să treacă precum un tăvălug de echipele modeste şi să nu mai facă atâtea egaluri.

Uniţi în distracţie


Ploieştiul nu a fost singurul oraş european atins de euforia câştigării Cupei, la Munchen (dreapta în foto), fanii germani luând şi ei cu asalt centrul oraşului bavarez. Peste 50.000 de suporteri ai galben-albaştrilor au fost în centrul “Republicii”. Pentru acelaşi motiv, câştigarea Cupei Germaniei, Bayern a fost aşteptată de 100.000 de susţinători care au udat cu bere nu doar trofeul câştigat cu Stuttgart (3-2), dar şi Liga Campionilor şi campionatul.

Găzarii, «campioni»

Câştigarea Cupei de către Petrolul a scos în stradă zeci de mii de ploieşteni, dornici să-şi salute favoriţii. Entuziasmul general din “Republică” i-a molipsit până şi pe cei de la PRO TV, care, în momentul în care au transmis imagini cu bucuria din urbea prahoveană, au scris greşit pe burteră “Petrolul, campioana României”. Sau poate doar au anticipat ce se va întâmpla în sezonul 2013- 2014 din Liga I.

Urmărește-ne pe Google News