Spune că vom câştiga trofeul

Returul cum se anunţă?
De foc. Se va juca la Veszprem, pe o arenă considerată templul handbalului din Ungaria. Atmosfera va fi încinsă rău de tot, pentru că acolo toţi spectatorii formează o galerie, dar am încredere în fetele noastre. Din păcate, nu ştiu dacă voi ajunge şi la meciul retur, deşi tot Veszpremul şi tot Balatonul mă aşteaptă. Voi ţine însă pumnii strânşi pentru Oltchim.
Şi în finală ce vom face?
Păi, dacă eliminăm Györ, considerată a fi cea mai bună echipă a competiţiei, e clar că finala va fi a noastră. Fetele astea merită să câştige Liga Campionilor şi o vor face. Cel puţin eu sunt sigur de asta.

«Turcoaica» Tolnai le ţine pumnii

Talida Tolnai (33 de ani), fostul portar al Oltchimului (2007-2012), joacă în prezent pentru Üsküdar Belediyesi Spor Kulübü, alături de care a câştigat recent Cupa Turciei. Cu toate acestea, românca urmăreşte în continuare meciurile vâlcencelor, cărora le va ţine pumnii în dubla cu Györ. “Oltchim are o şansă foarte mare să câştige! Important este să fie o echipă unită, ca fetele să nu se dea bătute nici măcar o secundă! Trebuie să lupte până la capăt şi vor izbândi!”, ne-a declarat Tolnai.

 
 

Urmărește-ne pe Google News