Ce amintiri aveţi de la astfel de meciuri?
Un joc special pentru mine a fost acela din 1959, care s-a disputat chiar în ziua de Paşte. Am învins CCA-ul cu 6-1 la Ploieşti şi ne-am distanţat faţă de ei la două puncte în fruntea clasamentului. A fost, probabil, meciul care, la finalul sezonului, ne-a adus titlul. Un alt joc memorabil: un 6-2, pe fostul ”23 August” din Bucureşti, în chiar prima etapă a sezonului 61-62. Bine, au fost şi înfrângeri, dar pentru mine, ca petrolist, acestea mi-au rămas întipărite în memorie.

Despre meciul de mâine (n.r. – duminică), ce părere aveţi?
Petrolul va avea un joc greu, împotriva unui adversar dificil. Steaua a făcut, faţă de sezonul trecut, un mare pas înainte şi a devenit o echipă mult mai periculoasă. Am anumite emoţii, dar atât. Sigur, înaintea sezonului, la Ploieşti se vorbea de campionat, însă eu sunt de părere că în acest an Petrolul trebuie să se consolideze ca echipă, după ”importul” masiv de jucători, din vară, de la Cluj, şi mai apoi să atace titlul.

Un pronostic?
Pronosticul e numai 1 solist! Nu poate fi altul, pentru că ăsta e spiritul Petrolului, să joace la victorie, indiferent de adversar. Nu va fi deloc uşor, însă am încredere în faptul că băieţii se vor mobiliza, mai ales că vor evolua pe propria arenă, unde, şi dacă avea 30.000 de locuri, se umplea, cu siguranţă.

Îi plac Mustivar, Hamza şi Boudjemaa

Mircea Dridea a dezvpăluit pentreu Libertatea care sunt jucătorii favoriţi din actuala echipă a Petrolului: ”Sunt un simpatizant al jucătorilor din ”vechea gardă”, adică a acelora care au rămas la Petrolul după transferurile masive din vară. Îmi plac Mustivar, Boudjemaa şi Hamza. Despre ultimul nu pot spune dacă îmi seamănă în joc, pentru că l-am văzut doar şase luni, în timp ce pe Mircea Dridea l-am ”uitat” ca fotbalist”.

Sfaturi pentru Rednic

”Mircea Rednic este un antrenor din categoria celor crescuţi de Dinamo. A avut nişte performanţe, dar el, ca tehnician, trebuie să înţeleagă că, indiferent de situaţie, doar rezultatele contează. Cele bune îl ”urcă”, iar cele slabe îl coboară. Aşa e acum, conducătorii de cluburi nu au timp să aştepte”, a mărturisit Dridea I despre actualul tehnician al Petrolului, Mircea Dridea.

Are în palmares trei titluri

Cariera de fotbalist a lui Mircea Dridea sau, mai pe scurt Dridea I, se confundă cu aceea a Petrolului Ploieşti. Timp de 20 de ani (1952-1972), atacantul a jucat numai la Petrolul, echipă cu care a cucerit de trei ori titlul (1958, 1959 şi 1966) şi o dată Cupa României (1963). De asemenea, fostul vârf de atac al găzarilor figurează în primii 10 golgheteri în topul all-time, cu 142 de reuşite. Mircea Dridea a îmbrăcat de 18 ori tricoul echipei naționale pentru care a înscris 8 goluri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News