ComenteazăAu venit şi fetele din Spania, ca să petreceţi împreună?
Mariana (n.r. – soţia) a venit, însă, din păcate, Alexandra nu a putut. Este prinsă cu şcoala. Dar ea e oricum aproape de mine, o am la inimă tot timpul.
Vă mai aduceţi aminte de debut?
Cum să nu! De toate! Şi la Braşov, şi la Steaua, şi la echipa naţională. Pentru fiecare fotbalist există un asemenea moment şi aş vrea să le mulţumesc celor care au contribuit la performanţele mele, celor care m-au ajutat să devin Lăcătuş: coechipierilor, antrenorilor, conducătorilor.
Dar de golurile date în poarta lui Dasaev?
Toată lumea vorbeşte de partida cu URSS (n.r. – 2-0, la CM 1990), dar să nu uităm că noi nu am intrat pe gazon, la acel meci, cu chiloţii în vine. Eram fotbalişti care, cu Steaua sau cu Dinamo, ajunsesem destul de sus în Cupa Campionilor. O câştigasem, fusesem în finală, în semifinale. Avusesem meciuri tari la cluburile noastre, nu tremuram în faţa nimănui!
Nu i-a urât pe rivalii de la Dinamo
V-au fost antipatici rivalii din “Ştefan cel Mare”?
N-am urât niciodată Dinamo. Cum să poţi urî amicii de care te ataşai la naţională, cu care stăteai în cantonamente? Familiile se cunoşteau, se legau prietenii. Era o rivalitate pozitivă, care ne făcea pe toţi să devenim fotbalişti mai buni. Toţi doream să depăşim ceea ce făceau ceilalţi şi să nu uităm că şi Steaua, şi Dinamo, chiar şi Craiova au obţinut rezultate foarte frumoase.
Există un cadou anume pe care încă nu l-aţi primit?
Nu. Dacă mi se spune “La mulţi ani!” şi “Sănătate!”, e suficient. Şi cred că este de ajuns pentru oricine. Dacă eşti sănătos, poţi realiza orice în viaţă.
Nu vreţi nimic nici de la jucătorii lui CSM Iaşi, pe care îi antrenaţi acum?
De la fotbalişti nu vreau nimic special. Promovarea? Nu pică de ziua mea. (râde) Mai e mult de muncă până acolo.
Dacă jucaţi acum, câştigaţi mai mult?
Eu sunt mulţumit cu ce am luat atunci. Pentru ce era în România în anii 80, noi am fost răsplătiţi foarte bine.
Cine este noul Lăcătuş?
Nu prea îmi place să compar. Fiecare se exprimă în funcţie de calităţile pe care le are, de caracterul pe care îl are, fiecare cu vremea lui şi cu numele lui.
Cum va fi peste încă 50 de ani?
Trebuie să ne gândim ce facem azi, mâine şi poimâine. Poate să şi planificăm ceva pentru viitorul apropiat. Încă nu ştiu ce o să fac la 100 de ani (râde).