ComenteazăMarius Stankevičius, 37 de ani, retras de la naționala Lituaniei, s-a refugiat în Serie D din Italia, la formația AS Crema, unde este coleg cu doi români și unde a evoluat, în sezonul 1992-1993, Răzvan Lucescu. Blondul născut la Kaunas a acceptat un dialog telefonic despre meciul Lituania – România, de joi, din Liga Națiunilor, dar și despre meciul de pomină de la Cluj, România – Lituania 0-3, din 2008, încheiat cu unul dintre cele mai rușinoase rezultate din istoria sportului nostru.
Marius Stankevičius, blondul cu numărul 4, râde de neputința lui Dorin Goian (cu mâinile în șold) FOTO: Rompres
Libertatea: Marius, vine meciul Lituania – România. Cum va fi?
Marius Stankevičius: Ca toate partidele de calificare. Încărcate de emoție și de tensiune, adică frumoase. Trebuie să găsim ceva noi, lituanienii, să ne încărcăm pozitiv pentru acest meci. Momentul nu este cel mai bun pentru naționala țării mele. România este o echipă importantă. Se știe că România este o “țară de fotbal”.
Interesant ceea ce zici. Nu spui că este “țară de tenis”, deși avem numărul 1 mondial – Simona Halep -, sau de gimnastică, să spunem….
Așa se vede din afară. România are alte așteptări decât Lituania. Pentru mine, România este o “țară de fotbal”, jos pălăria, la fel cum Lituania este o “țară de baschet”. Primul sport la noi nu este fotbalul, ci baschetul.
Totuși, noi vedem diferit lucrurile. România este departe de fotbalul mare, nu mai contăm și pare că ne tot prăbușim.
Cu răbdare se pot face multe lucruri. Dacă veți fi uniți, veți reuși. Că ai vorbit de tenis, da, urmăresc meciurile de tenis. Îmi place acest sport. Dar în fotbal au fost vremuri frumoase pentru voi. Îmi aduc aminte că, pe la 18 ani, mă uitam la jocurile contra României, iar noi ne apăram cu toții în propria jumătate de teren.
”Suntem săracii fotbalului”
Că ai pomenit de meciurile directe. România – Lituania 0-3, din 2008, rămâne pentru naționala noastră una dintre rușinile istorice. Ce a însemnat pentru voi acea victorie?
O renaștere. Nu eram jucători fenomenali, dar aveam posibilități mari de exprimare. Aveam și un antrenor bun, un portughez (n.r. – Jose Couceiro), care ne-a adus și ne-a învățat lucruri simple, dar eficace. Din păcate, n-am existat răbdare, iar generația mea nu s-a împlinit. Trebuia să mai creștem, ca să reușim o calificare. S-a ruinat totul. Noi suntem săracii fotbalului, față de români. Totul depinde de ce alegeri faci. Așa se întâmplă când nu ești unit, începând de la magazioner la șeful federației.
Se poate repecta scorul de acum 10 ani?
Nu este corect să comparăm vremurile și echipele. România va face jocul, la partida de joi. Va construi, iar Lituania va căuta să contraatace. Nu avem atacanți, facem eforturi să ajungem la finalizare. Toate echipele sunt puternice, când dau de Lituania. Echipa trebuie să dea peste 100%, ca să poată face ceva, să obțină un rezultat bun.
Ce-ți mai aduci aminte din 2008?
Că am marcat cel mai frumos gol al carierei mele (n.r. – Ștefan Radu l-a scăpat din marcaj pe lituanian, care a prins un șut senzațional, de la 25 de metri, mingea ducându-se direct în vinclul din dreapta porții lui Lobonț). Țin minte că am deschis scorul la Cluj. A fost ca și cum am învins o națională mare. Am fost mândri de acel meci. Repet, am bătut o echipă în fața căreia ne scoatem pălăria.
Cu ce români te-ai intersectat în carieră?
Cu Florin Andone, la Cordoba, dar și cu Ștefan Radu, la Lazio. Știu traseul lui Andone. A pornit de jos și a reușit. El are o poveste de viață care poate fi un exemplu pentru oricine. Am dat numai peste români de calitate.
Te-au învățat cuvinte românești?
Nu. Cu Andone vorbeam în spaniolă, iar cu Radu – în italiană. Amândoi sunt niște băieți de treabă. Și era să joc la voi, în România.
?
Țin minte că odată eram la Brescia, în 2008, când m-a căutat Steaua. M-au căutat și a doua oară, dar nici atunci nu s-a putut face transferul.
De ce n-ai semnat? Îți era teamă de gura lui Gigi Becali?
Nu-mi este frică de nimeni. Nici n-am apucat să negociez contractul, nici gând să apuc să-l semnez. Asta pentru că Brescia n-a vrut să mă vândă. Am discutat apoi despre subiect cu Arlauskis, care, deși a avut ceva probleme când a plecat de la Steaua, mi-a vorbit de bine despre club. Aș fi venit la o echipă mare, aș fi fost mândru, o onoare să joc la un club cu o asemenea istorie. Eram mai tânăr și trebuia să mă mai maturizez.
Ești pe urmele românilor. La Brescia a jucat un contingent de români, iar la AS Crema a evoluat, în sezonul 1992-1993, Răzvan Lucescu, fiul lui Mircea Lucescu.
Iar eu era să joc pentru Șahtior Donețk, echipa lui Mircea Lucescu! Tot așa, cluburile nu s-au înțeles. Era tot în perioada în care și Steaua mă căuta. Ce coincidențe!
Poate vei veni la Steaua, actuala FCSB, ca antrenor.
Mi-ar plăcea. Nu m-am decis ce voi face din vară, dacă voi antrena sau voi face altceva. Nici nu am decis dacă mă retrag sau mai joc. Sunt o voce scăzută, ca antrenor. Dar nu exclud România. Pentru mine, ar fi o onoare, la ce palmares are Steaua. Avem limite, dar putem crește.
Ce părere ai despre românii cu care ești coleg la Crema?
Sunt fotbaliști care pot crește în valoare. Crema este un club bun pentru tineri, îi ajută să progreseze. Învață lucruri importante și ar putea juca, la un moment dat, de ce nu, la echipa națională a României. Depinde doar de noi să progresăm în viață, în carieră.
Mulțumesc, Marius. Ești un personaj cunoscut în România.
Mulțumesc, sunt mândru să aud asta.
Experiențe în Spania, Germania și în Turcia
Marius Stankevičius are o carte de vizită impresionantă. Fundașul lansat de Ekranas Panevezys (1998-2001), formație care s-a duelat cu Ceahlăul Piatra-Neamț în Cupa UEFA-Intertoto, în 1999, a fost achiziționat în 2001 de Brescia, care l-a avut sub contract până în 2008. Din 2008, Marius a trecut la Sampdoria, care l-a cedat sub formă de împrumut la Sevilla și la Valencia. În 2011, a făcut saltul către Lazi0, până în 2013, după care a urmat episodul Gaziantepspor (2013-2014), după care s-a trezit la Hannover (2014-2015) și la Cordoba (2015-2016). Revenit în Italia, la Robur Siena (2016-2017), de anul trecut evoluează la AS Crema.
Coleg cu românii Giosu și Matei
La AS Crema (locul 10 în Grupa D din cea de-a patra divizie a fotbalului italian) joacă doi români. Blondul Denis Giosu, 18 ani, 1,89 de metri, fundaș central sau stânga, provine din Arad, trecând pe la Atletico Arad și pe la UTA, cu care a fost campion național în 2009 și în 2011. Este născut la Vladimirescu, Arad, de unde este și FCSB-istul Dennis Man, fiind fost internațional de juniori. A bifat Centrul Național de Excelență Timișoara, plus în selecționata regiunii Banat. A mai jucat la juniorii echipei Bari, unde s-a transferat de la Regal Sport București. Al doilea român, Silvian Matei, 19 ani, joacă mijlocaș de acoperire. Originar din Bucureșți, ține cu Rapid. Se declară mândru că este român, deși unii îl mai fac țigan prin Italia. A scăpat de etichetă după ce a găsit un portofel cu 130 de euro și l-a dat înapoi. Dedică reușitele sale tatălui decedat. Poartă un tricou imprimat cu chipul părintelui său, pe care-l arată mereu dacă marchează. În Italia, a plecat la o lună după ce a murit tatăl său. S-a transferat afară tot de la Regal Sport.
Silvian Matei
Denis Giosu, stânga