Noul stadion Naţional este aproape gata şi va găzdui, anul viitor, prima finală de cupă europeană la fotbal din România
Libertatea: Cum apreciaţi actualul nivel al Ligii I?
Mircea Sandu: Dacă ne uităm pe clasament şi vedem că jumătate din echipe se bat pentru locurile de cupă europeană, iar celelalte cluburi se războiesc pentru a scăpa de retrogradare, putem afirma că e un campionat destul de puternic.
Lucrurile nu merg însă la fel de bine în cupele europene.
În ultimii ani, au existat câteva calificări directe în Liga Campionilor şi acel traseu de excepţie al Stelei şi al Rapidului, când cele două şi-au disputat un loc pentru intrarea în semifinalele Cupei UEFA (n.r. – în sezonul 2005- 2006). Una peste alta, este cam puţin.
În aceste condiţii, poate juca o echipă românească finala Europa League de la Bucureşti, în 2012?
La cum stau lucrurile acum, este imposibil să disputăm finala. Trebuie să fim realişti şi să ne mulţumim măcar cu faptul că vom găzdui pentru prima dată un astfel de eveniment, chiar dacă mulţi spuneau că sunt nebun cu doi ani în urmă, când am făcut anunţul.
Vrea doar 14 echipe în Liga I
Este nevoie de o restructurare a campionatului intern?
Rămân la părerea că ar fi bine să avem un campionat cu 12 sau 14 echipe, în care să se joace play-off şi play-out. Gândiţi-vă că meciuri precum Steaua – Dinamo, Rapid – CFR Cluj, Dinamo – Rapid sau Steaua – Rapid s-ar juca de cel puţin patru ori într-un an, lucru benefic pentru întreg fotbalul românesc.
Cum poate fi revitalizat fotbalul nostru?
Dorim restructurarea din temelii a ligilor a doua şi a treia. În liga a II-a, ori facem o singură serie cu 20 de echipe, ori două serii de câte 12 echipe. Şi în liga a III-a vor fi mai puţine serii. Sunt zeci de cluburi falimentare şi criza economică se resimte şi în fotbal. Trebuie să ne vedem lungul nasului şi să facem competiţii puternice. Mai bine mai puţine cluburi şi rezultate mai bune, decât ca acum când se retrag echipele în timpul campionatului
Vreau să se investească în grupele de copiii şi juniori. O să propunem la începutul acestui an ca până la vârsta de 14-15 ani competiţiile copiilor să nu mai aibă clasamente. Se pune prea multă presiune pe copil la vârstă fragedă şi e o greşeală. La noi, dacă un copil ratează un penalty sau greşeşte în faza defensivă e scos din echipă şi va avea de suferit mult. Nu este posibil aşa ceva. Ei trebuie să joace din plăcere şi să nu se mai pună atâta bază pe rezultatele imediate.
Numai în 2010, pentru proiectul selecţionatelor judeţene pentru juniori am investit peste 1.000.000 de euro. Trebuiesc făcute parteneriate cu Consiliile Locale pentru a fi făcute stadioane. FRF vine cu cu o parte consistentă, dar grosul trebuie adus de cei din administraţia locală pentru stadionul rămâne pe veci al comunităţii.
Nu este obligatoriu să ai foarte mulţi bani ca să ai succesul garantat. Este imperios necesar să-ţi formezi o echipă serioasă, cu oameni profesionişti, care ştiu meserie. Nimeni nu mai are răbdare şi vrea totul peste noapte. În fotbal nu este posibil aşa ceva. Mai ales când vine vorba despre investiţiile în copii. Trebuie să ai o mare pasiune, altfel totul se duce de râpă. Nici investiţiile în salturi nu sunt benefice. Un an merge bine, doi nu se mai investeşte nimic şi tot aşa. Este nevoie de continuitate.
Aveţi vreun exemplu?
Hagi a investit peste 8.000.000 de euro în academia sa şi are răbdare, pentru că ştie cu ce se mănâncă fotbalul. Le-am recomandat lui Adrian Porumboiu (n.r. – patronul lui FC Vaslui) şi lui Gheorghe Ştefan (n.r. – finanţatorul Ceahlăului) să-i urmeze exemplul.