Libertatea: Avea nevoie CFR de o victorie de această manieră?
Petre Grigoraş: În mod sigur. O victorie era importantă, dar aveam mare nevoie de o victorie la scor, ca să eliberăm din presiunea acumulată. Acum e neapărat necesar să legăm victoriile.
V-aţi simţit postul ameninţat înainte de meciul de luni?
Pe mine nu mă poate ameninţa nici Al-Qaida! Şi, până la urmă, dacă sunt demis, ce? Doar nu sunt dat afară din ţară. Acum, serios vorbind, nu mi-a fost transmis nici un astfel de semnal că aş avea postul ameninţat.
Aţi găsit un nucleu de bază?
Da, sunt 6-7 fotbalişti pe care mă bazez de la meci la meci. Cu timpul, se vor completa şi celelalte posturi. Începe să se vadă o omogenitate. Cu Oţelul am înscris 7 goluri, iar CFR avea 8 goluri în primele 9 etape.
Diferenţa dintre ultimele două etape este uriaşă la CFR.
Da, aşa este, dar şi înfrângerea de la Ploieşti (n.r. – 3-2 pentru prahoveni) a avut o parte pozitivă. Şi anume, până la acel meci nu aveam gol marcat în deplasare. Iar luni, cu Oţelul, ne-a ieşit absolut totul.
«Duelul prieteniei»
Adrian Porumboiu (63 de ani) consideră partidele dintre CFR şi Oţelul a fi “duelul prieteniei”, iar acest lucru l-a clamat pentru prima dată în sezonul 2010-2011, la capătul căruia gălăţenii au devenit campioni. Atunci, Oţelul a câştigat la Cluj, 1-0, golul fiind marcat dintr-o lovitură liberă.
“Şi dacă făceau zidul la Oradea erau şanse mai mari să blocheze acel şut”, a declarat Porumboiu. În sezonul următor, CFR a luat titlul. Înainte de CFR – Oţelul, Porumboiu a declarat convins: “Bate CFR fără probleme, în contul datoriei din sezonul trecut”. CFR s-a impus atunci cu 4-0.