ComenteazăFoto: Gazeta Sporturilor
Libertatea: Ai marcat exact la începutul campionatului. Este acesta un motiv să ai mai multă încredere în tine pentru urmatoarele meciuri?
Nasser Chamed: Sunt fericit, dar este doar începutul campionatului! Mai sunt 25 de meciuri de jucat. Pentru un jucător ofensiv este mereu bine să marchezi pentru a avea cât mai multă încredere. Oricum, datorită colegilor am reuşit acest gol.
Cum a fost vacanța?
A fost bine. Mi-am petrecut timpul acasă, lângă mama mea, surorile mele şi fratele meu mai mic. Am privit toate meciurile Mondialului!
Ce zici de Franța?
Sunt foarte fericit că Franța a câştigat Cupa Mondială, nu a fost cea mai frumoasă echipă ca joc, dar, pentru a câștiga trofeul, trebuie să învingi, nu să pictezi!
Eşti la al doilea sezon cu Mediaş, ce obiective ai?
Să continuu să regăsesc plăcerea de a juca fotbal. Cel mai important este ca Gazul să rămână în prima ligă. Alături de colegi, sper să-mi ajut antrenorul şi să evităm un nou sezon dificil.
”Sezonul acesta vreau să jucăm pentru primele trei locuri! 😊”
Anul trecut ai jucat în play-out, au fost momente grele și exista posibilitatea să retrogradați. Ce vă spuneați în vestiar?
Când am semnat aici, am ştiut de la început că va fi complicat. Oricine şi-ar fi dori să joace pentru primele trei locuri. O vom face sezonul acesta😊! A fost cu adevărat greu când am început play-out-ul, am fost penultimii, însă am reuşit să terminăm pe locul 10. În vestiar ne ziceam că trebuie să facem tot posibilul să rămânem în Liga 1 şi am reuşit, e un lucru bun.
Un moment haios din vestiar
Într-o zi, eram în vestiar, Olaru şi Buşu erau lângă mine, discutau cu antrenorul. La un moment dat, le-am zis „nu se poate”, iar ei au început să râdă. Era prima dată când am vorbit româneşte😊!
Cum te simți la Mediaş ? Sezonul trecut la primul tău gol (16.12.2017, pe terenul Concordiei Chiajna), antrenorul cu portarii era cel mai fericit că ai marcat, fiindcă se zice că la antrenamente ”le rupi mâinile” goalkeeperilor.
Mă simt bine. Oamenii sunt ”cool”, de la membrii din staff, colegi, preşedinte, până la doamnele ce se ocupă cu curăţenia, cele de la bucătărie… E adevărat că la antrenamente încerc să marchez din lovituri libere, dar portarii sunt atenți, au început să mă cunoască.
Îmi închipui că ai auzit despre problemele cu plata salariilor din România. Nu ai evitat să alegi Mediaş ?
Da, e adevărat că atunci când auzi că sunt probleme de salariu, mai ales că în Franța se plăteşte la zi, mai eviți oferta. Dar pentru mine nu contează ce probleme sunt, astăzi joc pentru că îmi place fotbalul şi am nevoie să regăsesc plăcerea de a juca. Am 24 de ani, am timp dacă este vorba de bani. Bani o să câştig, nu este o problemă.
Care este situaţia actuală a echipei Mediaş? Se vorbeşte foarte mult despre problemele financiare.
Eu nu mă preocup cu aceste probleme. Fac totul să fiu cât mai bun pe teren. Cine este responsabil pentru partea financiară va rezolva.
Cum a fost la început, la Gaz?
Dificil, nu am făcut o o pregătire fizică, dar, puţin cu puţin, am reintrat în ritm şi asta îmi permite să joc bine fiecare meci. Încă nu mi-am atins adevăratul nivel.
Te-ai adaptat uşor?
Campionatul românesc este bun, cu jucători puternici. Pentru adaptare, colegii m-au ajutat atât pe teren, cât şi în afara lui. Nu a fost greu deloc.
Ai ales să joci pentru Comore.
Sunt mereu încântat să fac parte din echipa națională. Este foarte important pentru mine să joc pentru ţara mea.
Unde ți-ai început cariera ?
La Olympique Lyonnais, la vârsta de 12 ani, după care am plecat la un alt club în regiune pentru patru ani. OL şi-a dorit să mă întorc, dar am ales să merg la Châteauroux. Mi-am petrecut şase ani acolo. La 18 ani, am trecut în liga a 2-a, la Nîmes. Şi, uite-mă, astăzi sunt la Mediaş!
”Uneri mă credeam și cântăreț! Nu aveam tot ceea ce ne doream, dar mama făcea totul să ne ofere ce putea”
Poveşte-ne puţin despre copilăria ta. Ce îţi plăcea să faci, ce nu? În ce condiţii ai crescut?
Când am fost mic, am fost un copil teribil. Erau rău ca un câine, turbat, obraznic, dur! Toți din familia mea se gândea că voi deveni un asasin profesionist! Serios! Ajunsesem și eu să cred asta! Noroc că n-am intrat în anturaje dubiose, că îmi plăcea mult să joc fotbal și n-am ajuns, Doamne-Ferește, vreun killer! Mai târziu, ajunsesem să mă cred cântăreț, aveam ceva har😊! Am crescut şi eu, şi fraţii mei în condiții foarte bune. Dacă ceva nu mergea bine, mama noastră găsea soluții să ne fie bine. Nu aveam tot ceea ce ne doream, dar ea făcea totul să ne ofere ce putea.
”Când mă prindea acasă, mama mă închidea în cămară, mi-era frică de întuneric”
Cum erai pedepsit de părinți când nu erai cuminte?
Mama nu ne lovea. Dar îmi interzicea să merg la fotbal și fugeam de acasă pe ascuns. De multe ori, când mă prindea, mă băga în cămară şi mă ţinea închis doar pentru. Îmi era frică de întuneric. Nu am fost un bun exemplu!
Cine te-a sprijinit cel mai mult în ceea ce ţi-ai dorit?
Fără nici o ezitare, mama mea.
Cum te înțelegeai cu frații tăi? Cine era cel favorit?
Cu frații mei m-am înţeles mereu bine. Preferatul familiei a fost, însă, fratele meu cel mare, era apreciat peste tot în lume, el era ”dragul”.
”Șoala nu era de mine. Uram matematica, îmi plăcea italiana. Mi se zicea Francesco!””
Ai studiat? Cum a fost? Ce îţi plăcea?
Da, am fost la şcoală, dar pot să zic că nu era pentru mine. Îmi plăcea foarte mult italiana. Obişnuiam să ne dăm prenume italian, iar eu mă numeam Francesco 😊. Nu îmi plăcea matematica.
De ce lucru eşti cel mai mândru în viaţă?
De faptul că am devenit jucator profesionist.
Care sunt greşelile majore din viaţa ta? Cum le vezi astăzi şi cum le-ai modifica dacă s-ar putea?
Nu doresc să schimb nimic la viaţa mea. Totul este o lecţie!
Cea mai frumoasa amintire ca şi jucător? Dar cea mai urâtă?
Cel mai frumos este meciul în care am marcat golul care a salvat Châteauroux de la retrogradare. Cea mai urâtă amintire pot spune că este perioada la Nîmes. Nu am jucat foarte mult. Antrenorul nu mă recompensa atât cât aş fi meritat pentru ceea ce făceam. Ajunsesem să mă îndoiesc de ce puteam. Nu mai aveam încredere în mine, când voiam să iau mingea şi să driblez 2-3 jucători, îmi puneam întrebări… Nici colegii nu înţelegeau de ce nu jucam. Nu am făcut nici-o greşeală, eram foarte respectat, dar aşa este fotbalul.
Cum te înţelegi cu colegii tăi ? Cine este cel mai bun prieten?
Mă înţeleg bine cu toți colegii. Neagu mă ajută mult, el vorbeşte puţin franceza.
Despre mâncarea românească…
Prefer mâncarea mamei. Nimic nu este la fel de bun sau mai bun.
Ce faci în timpul liber?
Sunt o persoană foarte liniştită. Prefer să stau în acasă şi să joc jocuri video, decât să ies prin cluburi sau altundeva! În plus, Mediașul e un oraş mic, nu este mai nimic de făcut. Este linişte şi nu ni se poate distrage atenția, reuşim să ne concentram şi să ne gândim doar la fotbal, ceea ce este un lucru bun!
Cum ţi se pare nivelul faţă de unde ai jucat până acum?
Cred că în Franţa e mai multă viteză în joc.
Eşti căsătorit?
Nu, nu sunt căsătorit şi nu am copii.
Cum ai ajuns fotbalist? E ceea ce ţi-ai dorit de mic?
Vedeam mereu echipa de fotbal unde mergea tatăl meu, asta mi-a trezit dorinţa de a juca și eu.
Dacă nu era fotbalul ce ţi-ar fi plăcut?
Nu ştiu dacă mi-ar fi plăcut ceva la fel de mult ca fotbalul.
Cineva din familie a jucat sau joacă fotbal?
Da, fratele meu mai mare şi cel mic, dar la nivel amator.
Unde te vezi peste 5 ani?
5 ani… e încă departe. Prefer să mă gândesc să fac un sezon bun la clubul meu, să am plăcerea împreună cu grupul să joc un fotbal bun. Peste 5 ani… încă mai am timp să mă gândesc la ceea ce mi-aş dori…