”Cred că orice echipă are nevoie de sprijinul suporterilor. Noi trăim prin aceşti oameni care ne încurajează. E destul de dificil fără ei, dar asta e, trebuie să ne descurcăm şi în aceste condiţii. Mi-aş dori ca organele abilitate să fie mai blande în acordarea acestor sancţiuni, pentru că, până la urmă, ei fac un spectacol în tribună. Am văzut un meci, Steaua – Pandurii, cu tribunele goale şi era dezolant. Suporterii sunt cei care duc fotbalul mai sus prin spectacolul din tribune”, a declarat Stoican, citat de site-ul fcdinamo.ro.

Deşi sunt interzişi în peluze pentru meciul cu Chiajna, precum şi la următoarea deplasare, de la Botoşani, fanii dinamoviştii şi-au cumpărat bilete la tribune.

”Iau în calcul orice rezultat”

”Îi cunoaştem pe cei de la Chiajna, din Cupa Ligii. Sper să avem o evoluţie foarte bună, avem jucători care pot face diferenţa. Sunt convins că vor da totul pe teren. Cel mai important este ceea ce facem noi pe teren. E foarte important ca în ziua meciului jucătorii să aibă o stare de spirit perfectă pentru a materializa ocaziile de gol.

Eu cred că am jucători care pot înscrie mai multe goluri într-un meci. Eu iau în calcul orice rezultat, trebuie să fim atenţi însă pentru a obţine o victorie. Suntem atenţi la fiecare detaliu şi ne dorim victoria, sper să o obţinem”, a declarat Stoican.

Partida CS Concordia Chiajna -FC Dinamo București este programată vineri, la ora 21.00, în etapa a V-a din Liga I, şi va fi transmisă în direct la LOOK TV şi LIVE TEXT pe SportNews.ro. 

Valentin Lazăr şi Cosmin Matei la echipa națională?

Flavius Stoican consideră că mijlocaşii Valentin Lazăr şi Cosmin Matei ar putea fi convocaţi la acţiunile echipei naţionale, dar a precizat că nu îi poate da sfaturi selecţionerului Victor Pițurcă.

”Am văzut prin presă că fiecare antrenor solicită selecţionerului să convoace pe unul sau altul. Este decizia selecţionerului până la urmă şi sunt convins că va face alegerile bune. Sigur că mi-aş dori ca din echipa mea să participe foarte mulţi jucători la acţiunile echipei naţionale, dar rămâne la latitudinea selecţionerului. Nu-mi place să dau sfaturi, dar am mai spus că avem în echipă jucători de calitate, Lazăr, Matei și alții. Dar selecţionerul decide”, a încheiat tehnicianul dinamovist.

 

Urmărește-ne pe Google News