În prima etapă a Ligii Naționale de Baschet, Steaua CSM EximBank va întâlni pe teren propriu echipa Timba Timișoara.
Partida se va desfășura la București, de la orele 19:00, în Sala Mihai Viteazu (bulevardul Vasile Milea 5-7), intrarea pentru spectatori urmând a fi liberă. Cu 21 de titluri în palmares și 27 de participări în Cupele Europene, Steaua revine pe prima scenă a baschetului românesc avându-l pe Virgil Stănescu ca președinte-jucător, ca antrenor pe Mladen Jojic și în prim plan jucători valoroși precum Garry Gallimore, Ashton Gibbs, Bozo Djurasovici sau Adi Tudor. Meciul din această seară se anunță a fi unul spectaculos, având în vedere că ambele echipe își doresc cu ardoare victoria în prima etapă de campionat.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News