Este poreclit «Mister KO»

După lupta cu Joppy, “Mister KO”, cum este poreclit Lucian şi-a mai apărat de şase ori titlul mondial. Singurul moment în care românul a avut emoţii s-a petrecut pe 24 octombrie 2008, când mexicanul Librado Andrade l-a trimis la podea. Arbitrul ajunsese cu numărătoarea la opt şi s-a oprit inexplicabil. Apoi a reluat numărătoarea, suficient pentru ca Bute să-şi revină şi să câştige.
După aceste două meciuri, Bute şi-a mai pus centura în joc în cinci gale: pe 13 martie 2009 cu Fulgencio Zuniga, pe 18 noiembrie 2009, când i-a acordat revanşa lui Andrade şi l-a făcut KO în runda a 4-a, pe 17 aprilie 2010, când l-a făcut KO pe columbianul Edison Miranda în runda a 3-a, pe 15 octombrie 2010, când l-a bătut, prin KO tehnic în runda a 9-a, pe americanul Jesse Brinkley şi pe 19 martie anul acesta, când a trecut de britanicul Brian Magee.

Părinţii au avut emoţii mari

La meciul de ieri dintre Lucian Bute şi Jean-Paul Mendy au asistat şi părinţii boxerului român. “Avem emoţii foarte mari, ca de fiecare dată. Ne rugăm pentru el”, a declarat Maricica Bute, mama lui Lucian, înainte de meci. “Bănuiesc că Lucian şi-a luat toată rezerva ca să câştige meciul pentru noi, românii”, a spus Ştefan Bute, tatăl sportivului.

Bilete pentru rude şi prieteni

Lucian Bute şi-a ajutat rudele şi prietenii să asiste la meciul de ieri împotriva lui Jean-Paul Mendy. Boxerul român a cumpărat mai multe bilete pentru apropiaţii lui şi a închiriat un autocar care să-i transporte pe aceştia din Pechea (judeţul Galaţi), comuna natală, la Bucureşti.

 
 

Urmărește-ne pe Google News