Ioan Andone e manager general la FC Voluntari, unde în ultimele zile s-a iscat un scandal de proporții între oamenii cu trecut la Steaua, Dinamo și Rapid.

Ex-rapidistul Costin Lazăr a sărit la bătaie cu puștiul Adelin Pîrcălabu. Antrenorul cu trecut stelist Daniel Oprița a decis să-l dea afară pe Lazăr.

Acesta a fost unul dintre apropiații lui Ioan Andone în timpul în care ambii erau la Sportul – „Fălcosul” ca antrenor, Lazăr ca jucător. În sprijinul lui Oprița a intervenit și Florentin Dumitru, coleg cu el la Steaua. Aripa stelistă a părăsit echipa, care s-a pregătit cu „secundul” Dinu Todoran.

Ioan Andone a dat detalii despre scandalul de la FC Voluntari: „Dacă există dialog între ei, Lazăr rămâne și el!”

Scandalul stelisto-dinamovisto-rapidist a durat doar o zi, susține Ioan Andone.

„Daniel Opriţa rămâne, la Florentin Dumitru încă nu s-a luat nicio decizie. Sunt mici discuţii în contradictoriu care nu au făcut bine echipei, dar eu am încredere în Daniel Opriţa, i-am văzut toate antrenamentele, perioada de pregătire, eu merg pe mâna lui şi decizia a fost a mea să rămână”, a spus Andone la Telekom Sport.

Întrebat dacă Opriţa îl mai vrea pe Costin Lazăr, Andone a fost mai evaziv: „Aici o să vedem. Dacă există dialog între ei, va rămâne, dacă nu, nu”, a declarat Ioan Andone pentru Telekom Sport.


Citește și: EXCLUSIV/ Cine sunt suspecții dublei crime din Capitală. Frații au fost trimiși la muncă de primarul din Gîrceni: „Să câștige cinstit, prin muncă, o bucată de pâine 

Urmărește-ne pe Google News