Libertatea: Ești într-un așa-zis comitet de susținere al lui Lupescu. De ce să fie el președintele FRF?
Ioan Andone: Cred că v-ați dat seama și voi, azi, ce proiect are, ce încearcă să facă pe o durată de 8 ani. Îl cunosc de când a debutat la Dinamo, la echipa mare, am debutat la echipa națională cu el. Îl știu. E un băiat foarte serios, un om echilibrat, crescut în Germania, nu întâmplător, sau în Austria, provine dintr-o familie de fotbaliști. Are un CV de președinte. Poaet să ajute fotbalul românesc care a ajuns destul de jos, din păcate.

Cum poate răsturna mașina de vot a lui Burleanu?
Prin dialog, prin ce știe să facă. În momentul în care discuți cu el, îți dai seama că este mult peste actualul președinte.

”Burleanu și-a aranjat multe chestii”

Ce șanse de victorie îi acorzi?
Bine, noi, care îl susținem, credem în el, dar îi va fi greu. Îi va fi greu, pentru că Burleanu și-a aranjat multe chestii.

Mai are timp pentru campanie? Nu s-a băgat prea târziu în această cursă?
Nu, nu! Are timp. Mai e o lună, mai mult, o lună și jumate. Poate să ieie (n.r. – ia) fiecare județ, să discute cu factorii de decizie. Ai văzut ce vrea să facă. Cu factorii de decizie și cu cei care votează.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări

Vei fi noul secretar general al federației, dacă Lupescu va învinge?
Nu, nu, nu se pune problema. Îl susțin pe Ionuț fără să negociez vreun post, Doamne-ferește. Relația mea cu Ionuț e alta.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro

Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO

„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO

Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro

'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI