Tehnicianul “câinilor” din perioada martie 2003 – decembrie 2005 urma să semneze aseară contractul. “Dinamo îmi oferă cel mai bun proiect. Vor să fiu manager pe trei ani şi să mă ocup inclusiv de echipa a doua. Nu cred că pot să mă răzgândesc, îmi oferă prea multe. Singurul lucru care mă sperie e că Borcea îmi spune să fac eu tot, că el o să stea mai mult la Miami…”, a afirmat Andone, care speră ca fanii să revină la stadion: “Suporterii, cei mai numeroşi din România, trebuie să se întoarcă la stadion, nu să rămână la televizor sau pe internet. Le promit fanilor spectacol şi dăruire”.

Va avea un salariu de 300.000 de euro

Ando va fi instalat manager general şi va avea mână liberă la transferuri. I s-au promis întăriri, cu un buget de achiziţii garantat de 3.000.000 de euro, iar salariul va fi 300.000 de euro pe an, plus bonusuri de performanţă. Tehnicianul îşi propune titlul în primul sezon, dar nu exclude nici varianta locului al doilea: “Vreau titlul, dar, dacă terminăm pe locul doi, nu va fi o problemă. Însă, dacă terminăm pe 7, afară cu mine!”. De asemenea, “Fălcosul” a făcut o analiză a lotului dinamovist: “Cu încă cinci-şase transferuri poţi să faci treabă. Sigur îl vreau pe Lobonţ”.

În Giuleşti, doar cu MM

Tehnicianul care a terminat pe 7 cu Rapid nu a acceptat oferta de prelungire a lui George Copos, deoarece acesta dorea să îi aducă un preşedinte peste capul lui. Singurul om cu care Andone a mărturisit că ar colabora la Rapid ar fi Mihai Stoica (foto). Actualul manager general al Urziceniului e mai aproape de Vaslui decât de Rapid.

Vezi fotografii de la nunta de argint a lui Ioan Andone

 
 

Urmărește-ne pe Google News