Sătul să tot audă că managerul Adrian Mutu îi poartă sâmbetele, Ioan Andone l-a pus la punct pe fostul decar al naționalei.   

„Hai să o lăsăm pe asta cu Mutu a vrut să mă schimbe. Poate îl schimb eu pe el, ce-s astea? Astea nu mă interesează. Nu mă schimbă el pe mine. Sunt prea bătrân în fotbalul ăsta, dacă vreau plec eu sau pleacă el, dar între mine și el, el e un copil care are multe de învățat. Șeful meu e domnul Negoiță, sa fie clar”, a spus Ioan Andone pentru Dolce Sport. 

Mutu s-a plâns până acum în mai multe rânduri de echipă. A și adus un jucător. Pe italianul Cecarelli, care a debutat pentru Dinamo în Cupa Ligii, cu Astra.

„El are niște lucruri de făcut la club pe care le știe foarte bine, să caute jucători, să discute prin străinătate, să aducă sponsori. Și nu vrea Mutu să mă schimbe pe mine că nu mă poate schimba Mutu pe mine, pe mine mă poate schimba un singur om, Ionuț Negoiță, dacă vrea el și nu cred că vrea”, a mai spus Andone. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News