Cei trei au primit și amenzi destul de serioase și, mai mult, li s-au reținut anumite sume din conturi. Cei trei vor plăti amenzi de câte 11.000 de euro, iar din conturi le-au fost reținuți câte 24.000 de euro, a anunțat 7sur7.be, preluat de news.ro. Ioan Becali și Cristian Borcea au fost condamnați, cu executare, și-n România, în „Dosarul Transferurilor”.
Dosarul transferurilor, varianta din Belgia
Fostul impresar, fostul acționar dinamovist și fostul fundaș central al lui Dinamo făceau parte dintr-un dosar mai mare al transferurilor din Belgia, la începutul acestui mileniu.
Potrivit procurorilor care au anchetat cazul, exista un mecanism de facturare a permis fraudarea fiscului belgian şi sustragerea de la plata impozitelor pe transferuri în cazul mai multor fotbalişti, prin vărsarea unor importante sume de bani, care reprezentatau idemnizaţiile lor, în conturile unor societăţi.