“Mățel, dacă vrea să joace la Astra, e binevenit. În condițiile pe care le-am stabilit, condițiile lui. Contractul e semnat de mine, trebuie să semneze și el. Și ne-ar fi de mare folos”, a declarat Ioan Niculae, președintele Astrei, la Digi Sport.
Acesta susține că i-a îndeplinit toate cererile, dar Mățel nu a semnat prelungirea contractului. Niculae a recunoscut că Valeriu Găman este dorit de echipe din străinătate și a anunțat că îl va sprijini să plece. “Interes pentru Valerică Găman a fost mereu. Dar va pleca de la Astra la valoarea lui reală. Avem intermediari, tatonări, cluburi care vin și-l văd, dar nimic concret. Își dorește să plece și îl voi ajuta să plece. E un băiat extraordinar, un caracter deosebit și e un jucător tânăr”, a încheiat Niculae.