Libertatea: Te aşteptai să fii numit în această funcţie?

Ioan Suciu: Orice antrenor se gândeşte, la un moment dat, la o promovare. Faptul că domnul Adrian Stoica, preşedintele Federaţiei de Gimnastică, a avut încredere în mine mă obligă şi mai mult de-acum înainte.Gimnaştii români au uitat ce înseamnă ideea de performanţă.

Ce veţi face pentru a readuce lotul pe drumul cel bun?

Nu cred că aceşti băieţi au abandonat vreodată ideea de performanţă. Poate că rezultatele la nivel de echipă nu au mai fost cele aşteptate, dar să nu uităm că avem un lot tânăr, în plină formare. Sunt convins că, foarte curând, vor veni şi rezultatele la nivel de echipă.

La care dintre aparate trebuie să se lucreze cel mai mult?

Mi-am propus ca, alături de colegii mei, să-i determinăm pe sportivi să lucreze la toate cele şase aparate. Să nu uităm că la un concurs pe echipe contează ca fiecare sportiv să contribuie cu o evoluţie cât mai bună.

«Avem lot tânăr, vor veni şi rezultatele»

Cum vedeţi participarea la Campionatele Mondiale din octombrie?

Nu va fi deloc uşor. Suntem conştienţi că e una dintre cele mai grele competiţii, dar sper ca, până la Mondiale, băieţii să fie foarte bine pregătiţi

 
 

Urmărește-ne pe Google News