Libertatea: Ce concluzii se pot trage după primul meci de verificare al noii echipe a Stelei?
Ion Ion: Este un prim meci după o săptămână de pregătire în timpul căreia am testat jucători, n-am lucrat tactic, decât așa, de reacomodare cu efortul. De asta am și disputat meciul ăsta înainte de a merge în cantonament, să vedem unde ne aflăm. E mulțumitor pentru mine felul cum au stat în teren. Sigur, nu mă așteptam să facă cine știe ce travaliu pe căldura asta (n.r. – spre sfârșitul partidei, termometrul indica 37 de grade Celsius), dar așa, ca așazare, sunt mulțumit.
Ce v-a plăcut cel mai mult la echipă în acest meci?
Dorința jucătorilor de a face față, de a lucra cu noi. Steaua e un nume mare și le-am spus că vom continua testele și că au șanse egale. Ați văzut dorința lor de a face parte din primul unsprezece, și în prima repriză, și în a doua. O să ansamblăm în perioada cât vom sta în cantonament la Cheile Grădiștei. Vom pune mai întâi accent pe pregătirea fizică, iar în a doua perioadă o să vedem sistemul pe care îl vom alege.
Cotrolul balonului, principala carență a jucătorilor
Care sunt principalele carențe ale jucătorului român de fotbal de la nivelul acesta, ligile a 4-a sau a 5-a?
Controlul balonului. Dacă nu știi să controlezi balonul, n-ai ce să cauți…
Este valabil și în cazul lotului Stelei?
Este valabil, dar aici se vede că grupa asta care a venit de la Regal, se vede că sunt jucători aleși pe sprânceană, lucrați, au ABC-ul fotbalului.
Predescu a marcat un gol și a dat o pasă de gol. Poartă și numărul 10. Se poate spune că este vedeta echipei?
Este o surpriză plăcută pentru noi. Are calități, în duelurile unu la unu se desprinde cu ușurință de adversar, dar trebuie să mai lucrăm la poziția lui, să-l aducem în poziția de unu la unu de la el, din bandă, să participe la joc… Bine, cu o pregătire fizică bună îi va fi mai ușor.
CSA Steaua are nevoie de un vârf cu experiență
Ce lipsește din actualul lot al Stelei?
Ce ne-ar mai trebui nouă este un vârf mai așa, cum să spun, mai cu experiență, să știe să și apară în fața porții. Cei doi pe care i-ați văzut azi sunt născuți în 1998 și în 1999. Sunt tineri, dar este vorba de un post important în echipă, de aceea avem nevoie de un jucător cu experiență.
Cu actualii jucători, Steaua ar putea avea probleme în Liga a 4-a?
Dacă ne pregătim bine, nu.
Poate spera însă și la promovarea în Liga a 3-a, încă din primul sezon?
Normal, ăsta e obiectivul.
Una e dorința, alta e putința.
Cred că este un obiectiv ce poate fi îndeplinit, mai ales dacă ne vom întâri cu câțiva jucători experimentați în posturi-cheie, cum ar fi axul central.
Vă surprinde numărul suporterilor prezenți lîngă echipă?
Nu, pentru că am avut semnale pozitive încă de la anunțarea nașterii acestui proiect.
Cât de mult vă enervează declarațiile lui Gigi Becali, care a anunțat că vă va pune bețe în roate, când veți urca în ligile superioare?
Personal, nu mă afectează cu nimic. Știm bine că Gigi Becali vorbește mult și, până la urmă, e liber să spună ce vrea. Eu nu cred că e un om cu suflet rău. Vorbește așa mai mult la cald. Are și el atâtea pe cap, nu cred că stă de Steaua noastră.
Ce șanse are FCSB în meciul cu Viktoria Plzen din Liga Campionilor?
50%, la momentul ăsta. După primul meci, mai vedem. Dar este un adversat abordabil, față de alte nume care putea ieși din urnă. La urma urmei, este ceea ce și-a dorit domnul Becali, nu?
Poate te interesează și Profilul psihologic al ucigaşului poliţistului Sorin Vezeteu şi psihologia percepţiei publice a statutului de poliţist în România
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!