Obiectivul lui Ion Ion este promovarea succesivă a echipei care se va înscrie, probabil, în liga a cincea, până în primul eșalon, ”prin merit sportiv”, cum sună comunicat CCA.
Ion Ion a jucat la Steaua între 1971 și 1979. Fostul fotbalist, 63 de ani, păstrează cele mai frumoase amintiri.
Cel supranumit ”Ozonel” a rememorat, într-un interviu pentru evz.ro:
”Am jucat alături de mari fotbaliști, am evoluat în cupele europene, am prins echipa națională, chiar dacă pentru un meci, Steaua mi-a dat foarte mult și i-am dat mult, doar eram suporterul lor din copilărie. Pe de altă parte, acolo era o disciplină militară ce n-ai văzut. Plus că, din când în când, mai venea șeful MApN, Ion Coman, care ținea aproape de echipă. Celor de la Armată chiar le păsa! Apropo de disciplină, a venit odată Valentin Ceaușescu, iar soldatul de la poartă l-a oprit, l-a întrebat ce caută și l-a lăsat să intre doar după ce i-a oprit buletinul! Bine, el, săracul, nu-l mai văzuse niciodată pe Valentin, altfel nu se punea problema așa. Dar ca să vedeți ce rigoare era. În ce-l privește pe Valentin, din păcate, pe vemea aia el nu se implica la echipă așa cum a făcut mai târziu, în anii 80!”.
Titular la Steaua într-o linie de mijloc cu Dumitru și Iordănescu, Ion Ion trebuia de multe ori să preia sarcinile de marcaj mai dificile.
”Am jucat cu Barcelona, în 1977, în Cupa UEFA (n.r. – 5-1 scor final), iar pe Camp Nou nea Imi Ienei m-a anunțat că eu trebuia să-l țin pe Johan Cruyff. Mi-a înghețat sângele în vene! «Lasă, că n-o să fie așa greu, el vine după patru luni de accidentare, nu e complet refăcut», m-a liniștit nea Imi. Aiurea! În minutul 5 era 2-0 pentru ei, iar Cruyff zburda. Am vrut odată să-l lovesc, am intrat cu talpa și am închis ochii să nu văd ce iese. N-a ieșit nimic. A doua zi mi-am văzut poza în ziar, cu talpa la un metru în aer, iar el sărea peste mine. Era imens, un fotbalist uriaș. Țin minte că în repriza a doua l-a băgat pe Marcel Răducanu, care era fermecat de olandez. Parcă nici nu-l interesa jocul, era cu ochii numai după Cruyff. «Marcele, treci și joacă, tu te uiți la el?», i s-a reproșat de pe bancă. La care Marcel: «Dar la cine vrei să mă uit, bre? La Ologeanu!?». Ologeanu era un fundaș rupător, de la Reșița.
Fostul mijlocaș a câștigat 2 titluri de campion, în sezonul 1975-1976 și 1977-1978. Acesta a fost și căpitanul echipei roș-albastre și a bifat un meci pentru echipa națională.
De-a lungul carierei, Ion Ion a jucat la Steaua, Metalul București, Rapid, Carpați Mârșa și Automatica București.
În cariera de antrenor, acesta a pregătit mai multe echipe din țările arabe, Oman, Bahrain, Emiratele Arabe Unite și Qatar.
189și 18 goluri are Ion Ion în prima ligă din România.