Prezența lui Țiriac, fost manager, printre alții, al lui Boris Becker (actualul antrenor al liderului mondial Novak Djokovici) n-a trecut neobservată. Omul de afaceri a fost premiat de către The Lawn Tennis Writers Association (LTWA) cu distincția International Award, pentru rezultatele de excepție obținute în ”sportul alb” și totodată pentru suportul pe care l-a oferit acestei discipline de-a lungul timpului, la nivel mondial.

Cel care a câștigat turneul French Open la dublu și a ajuns în finala Cupei Davis de mai multe ori în anii ‘70 împreună cu Ilie Năstase, se alătură astfel altor nume celebre din tenis, precum Novak Djokovici, Roger Federer sau Billie Jean King, care au primit de asemenea premiul International Award al LTWA.

Asociația oferă două premii anual: unul pentru suportul acordat și rezultate de excepție în tenisul englezesc și International Award, care reprezintă o recunoaștere la nivel mondial a competențelor și rezultatelor ieșite din comun.
Day Ten: The Championships - Wimbledon 2015

The Lawn Tennis Writers Association a fost înființată la începutul anilor 1950 pentru a promova și susține jurnaliștii din Marea Britanie care scriau despre tenisul de câmp. În prezent, pot face parte din asociație jurnaliștii, canalele mass-media și fotografii din Marea Britanie, care promovează informații despre tenisul de câmp la nivel național sau internațional. Asociația are un număr de 50 de membri cu drepturi depline, la care se adaugă asociați sau membri onorifici.

De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală
Recomandări
De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală

Asociația LTWA este administrată de un comitet ales anual prin vot secret, în cadrul Întâlnirii Generale Anuale. Candidații la titlul de membru cu drepturi depline trebuie să fie nominalizați și susținuți formal de un membru al asociației și să obțină vot majoritar din partea reprezentanților participanți la întâlnire.

A vrut să cumpere turneul de tenis!

Ion Ţiriac a dezvăluit, pe durata sejurului la Londra, că el şi bossul Formulei 1, Bernie Ecclestone, au plănuit să cumpere, în anii ’90, turneul pe iarbă de la Wimbledon, pentru suma de 600 milioane lire sterline.

Ţiriac (76 ani) şi Ecclestone (84 ani) urmăreau un meci pe arena centrală de la Wimbledon, întrerupt de mai multe ori de ploaie, când le-a venit ideea. Cei doi au luat în considerare să facă o ofertă şi pentru cumpărarea forului ATP, al tenisului masculin.

”Stăteam alături de Bernie Ecclestone şi urmăream un meci al lui Goran Ivanisevic pe terenul numărul 1, care a fost întrerupt de trei reprize de ploaie”, a povestit Ţiriac, care a primit la Londra un premiu internaţional al jurnaliştilor de tenis pe iarbă. El m-a întrebat: ”Cât crezi că face Wimbledonul? Am spus: Poate 50, 60 milioane”. El a spus: ”Ar trebui să-l cumpărăm cu 600 milioane lire sterline, tu şi eu. I-am putea pune un acoperiş în două luni”, a povestiti Țiriac.

Ecclestone a confirmat povestea lui Ţiriac în ”London Telegraph”, dar nu şi-au dus până la capăt ideea:

”Este 100% adevărat. La acel moment, ne gândeam să preluăm ATP şi să conducem tenisuL. Ion este un foarte bun prieten al meu. Mergea la mai multe turnee de tenis, ca nimeni altul.

Aşa s-a întâmplat totul. Eram foarte serioşi. Dar până la urmă nu am făcut nicio ofertă. Doream să vedem dacă este posibil şi cum am putea face asta. Dar până nu se aliniau toate lucrurile, nu puteam face o ofertă. Trebuia să fim siguri că toată lumea e alături de noi”, a spus și Ecclestone.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Analiză: Atacul israelian asupra Iranului este cel mai mare din ultimele decenii
Știrileprotv.ro
Analiză: Atacul israelian asupra Iranului este cel mai mare din ultimele decenii
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Ce să pui în mălai când faci mămăliga ca să iasă perfectă și să fie pufoasă și cremoasă. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
FANATIK.RO
Ce să pui în mălai când faci mămăliga ca să iasă perfectă și să fie pufoasă și cremoasă. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Șase zodii sunt protejate de divinitate din 1 noiembrie. Prosperitate în plan financiar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Șase zodii sunt protejate de divinitate din 1 noiembrie. Prosperitate în plan financiar și oportunități uriașe pentru ele
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Unica.ro
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Pelerinaj de Sf. Dumitru 2024. Mărturia unui băieţel care a stat ore-n şir la coadă pentru a ajunge la moaşte
Observatornews.ro
Pelerinaj de Sf. Dumitru 2024. Mărturia unui băieţel care a stat ore-n şir la coadă pentru a ajunge la moaşte
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI