Problemele de sănătate pe care le are Țiriac nu sunt grave, „e vorba despre o procedură de rutină” pe care a ales să o facă la un spital din capitala Austriei, a explicat un apropiat al fostului jucător de tenis. Miliardarul și-ar fi dorit să facă mai multe analize, „să evite orice risc. Se simte bine”.

De altfel, Țiriac și-a anulat prezența la un eveniment la care trebuia să participe miercuri.

În 2020, Țiriac a fost internat, pentru 8 zile, într-o clinică din Germania, după ce s-a infectat cu Covid. Omul de afaceri ar fi luat acest virus în Statele Unite ale Americii.

„Am avut Covid, am fost unul dintre primii. Am luat în Statele Unite. N-am știut că l-am avut, n-am știut că îl port în spate. Imediat, feciorul meu cel mare m-a adus în Europa. A trebuit să mă țină în spital 8 zile, nu știu de ce. Dar nu în România, în Germania. Apoi m-am săturat și am venit acasă”, explica Ion Țiriac.

Urmărește-ne pe Google News