Omul de afaceri este acuzat de către opoziția de la
FRT că a fost ales în funcția de
președinte de 30 de cluburi care nu pot vota.
”Opoziția cere suspendarea hotărârii Adunării Generale a FRT din 18 iunie 2019, în urma căreia a fost ales noul președinte al acestu for”, a declarat fostul tenismen Mihai Rusu.
„Motivul cererii acestei suspendări îl reprezintă faptul că anumite cluburi nu sunt înregistrate în registrul patrimonial, nefiind înființate conform OG 26 din 2000. Astfel, ele nu funcționează și nu îndeplinesc condițile de asociere la FRT.”
Mihai Rusu
Conform lui Mihai Rusu, la FRT sunt 30 de cluburi care nu
pot vota în Adunările Generale.
”Sunt 30 de cluburi care nu pot lua decizii în Adunările Generale ale FRT. S-a creat astfel, încă din 2001 o situație falsă”.
Opoziția de la FRT, formată din 12 cluburi ”prin asociere liberă”, se arată nemulțumită și de faptul că procesul cu actuala conducere trenează. De curând, Tribunalul București a hotărât mutarea procesului la o judecătorie.
„Credem că astfel se încearcă tergiversarea procesului și pasarea responsabilității de la o instanță la ala. În opinia noastră, dosarul e greu, cu fapte penale.”
Mihai Rusu