Prezent la Bucureşti, unde a fost vedeta Libertăţii la Cupa Presei Smart-Effect Energy, Ion Viorel a vorbit cu tristeţe despre momentul în care s-a retras din fotbalul de performanţă: “Am promovat de patru ori cu Gloria şi de fiecare dată m-am bucurat ca un copil. În 2007 însă, am făcut- o ca antrenor-jucător şi pentru mine începea o nouă eră: fotbalul trăit din postura de «principal»”. Povestea lui “Vioară”curge: “Am fost lăsat două etape la cârma echipei, după care Gigi Becali m-a demis. Şi-a plecat urechea la toate minciunile lui Costel Bucur, «interfaţa» lui Becali la Buzău”.
A păţit-o pentru că nu e pupincurist
“Mi s-a transmis să rămân manager general, aveau nevoie de capitalul meu de imagine. Am refuzat, pentru că nu sunt un pupincurist. Gigi mi-a furat visul de a fi antrenor principal. În locul meu, pe banca tehnică l-au pus pe Ilie Stan, cumnatul meu, dar l-au devorat şi pe el într-o săptămână. Mi s-a făcut lehamite să promovez echipele din «C» în «A» şi alţii să profite de munca mea”, a conchis “Vioară”.
Are şcoală de fotbal
Scârbit de ce i s-a întâmplat în urmă cu trei ani, Ion Viorel s-a retras din fotbalul de performanţă, dedicându-se afacerilor. “Împreună cu un prieten, asociat al meu, am investit 1.000.000 de euro într-o şcoală pentru copii, Galactic Club. E chiar în incinta stadionului Gloriei. Şi la Galaţi deţin un teren de fotbal. În total, am 200 de copilaşi”, ne-a zis “Vioară”.